Regina Elisabeta a II-a a refuzat premiul acordat de o revistă: Găsiți un destinatar mai vrednic

De: Adrian Popa / 20.10.2021, 12:38
Regina Elisabeta a II-a a refuzat premiul acordat de o revistă: Găsiți un destinatar mai vrednic

Regina Elisabeta a II-a, în vârstă de 95 de ani, a refuzat premiul Oldie of the Year, oferit de o revistă. Suverana britanică a spus că „ești atât de bătrân pe cât te simți”.

Elisabeta a II-a este regină de aproape 70 de ani. Soțul ei, Prințul Philip, a murit în aprilie, la vârsta de 99 de ani. El a primit premiul Oldie of the Year în 2011.

Președintele comitetului care acordă distincția, Gyles Brandreth, i-a scris secretarului Reginei, Sir Edward Young, pentru a-l întreba dacă Elisabeta a II-a va primi premiul.

„Majestatea sa crede că ești atât de bătrân pe cât te simți, așa că Regina nu crede că întrunește criteriile relevante pentru a fi capabilă să accepte și speră că veți găsi un destinatar mai vrednic”, a răspuns Young.

Brandreth nu a fost deranjat de răspuns, din contră. El l-a considerat „minunat”.

Premiul, care sărbătorește realizările persoanelor în vârstă, este acordat de 29 de ani. Printre cei care l-au primit se numără actrița Olivia de Havilland și artistul David Hockney.

Regina a fost desemnată câștigătoare inițial în special datorită calităților de lider de care a dat dovadă în timpul pandemiei.

Sursa: BBC

Foto: Shutterstock

CITEȘTE ȘI:

Cineasta Jane Campion a fost recompensată cu Premiul Lumiere

Regina Danemarcei va semna scenografia unui nou film Netflix