Acesta este desertul raw energizant pe care Laura Cosoi şi-l permite fără probleme!

Apropo.ro / 05.03.2015, 16:47
Acesta este desertul raw energizant pe care Laura Cosoi şi-l permite fără probleme!
Laura Cosoi a primit o reţetă de desert raw de la o prietenă, pe care a pus-o imediat în aplicare. Este vorba despre o cremă de goji cu banane de care vedeta a fost extrem de încântată şi pe care a savurat-o cu plăcere.
Laura Cosoi a împărtăşit experienţa culinară cu fanii săi şi a postat reţeta desertului raw pe blogul său. 
 
 
Reţeta:
 
Cremă de goji (raw) – desert fără zahăr
 
Timp de preparare 5 minute / 4 porţii
 
Ingrediente:
 
– 1/2 cană de goji
– banane: 6 bucăţi
– maca: 1 lingură
– miere naturală: 1 lingură
– apă: 100 ml
 
 
Mod de preparare:
 
Se macină în robot fructele uscate de Goji. Se pun apoi în robotul/ blenderul cu lama S împreună cu bananele curăţate în prealabil şi restul ingredientelor. Se mixează până devine totul o cremă.
 
Se pune crema în vasele în care dorim să o servim şi se decorează cu fructe de Goji întregi.
 
Este extrem de energizantă şi oferă o senzaţie de saţietate pentru mult timp. Putem servi acest desert delicios chiar dimineaţa deoarece ne oferă necesarul de energie de care avem nevoie pe parcursul zilei.
Se savurează tot pe îndelete 🙂
 
Foto: www.lauracosoi.ro
 
Goji: seminţele de Goji sunt considerate seminţele longevităţii. Au un conţinut ridicat de antioxidanţi care protejează organismul de stresul oxidativ. Goji hrăneşte în profunzime tenul şi ajuta la împiedicarea îmbătrânirii premature a pielii. Un alt beneficiu al seminţelor de Goji este faptul că sunt o sursă bogată de fibre şi sunt recomandate persoanelor care doresc să slăbească.
Maca este o plantă medicinală deoarece are proprietăţi nutritive şi afrodisiace. Este foarte bogată în proteine, oligoelemente şi conţine substanţe care acţionează asupra sistemului hormonal atât la bărbaţi cât şi la femei. Se consuma sub formă de pudră şi are un gust extrem de plăcut”, a scris Cosoi pe blogul său.