Andreea Marin, reţetă de risotto cu ciuperci, caju şi parmezan

De: Nicoleta Nicolae / 24.04.2015, 15:00
Andreea Marin, reţetă de risotto cu ciuperci, caju şi parmezan
“Iată reţeta, bucuraţi-vă de ea, eu am de gând să încerc si altele, mai complicate, acesta a fost inceputul, daca va place ideea, voi continua sa va impartasesc retetele”, spune Andreea Marin.

Risotto cu ciuperci, caju şi parmezan

 

Ingrediente:

• orez Arborio, mai bun pentru ca preparatul final este cremos – 150 g – 200 g

• ciuperci Champignon – 4-5 buc mai mari

• ciuperci Hribi – 3 buc

• alune caju – 4 linguri

• unt – 50 g

• ulei de măsline – 1 lingura

• cimbru proaspăt – 1 crenguţe

• vin alb demisec – 50 ml

• ceapă verde – 1/2 legătură

• parmezan ras – 4 linguri (cca 85 g – 100 g)

• apă – 1 litru

• chives (un fel de ceapa verde fina, folosita la final pentru decorat) – 10-15 fire tocate (pentru decor)

• sare şi piper alb, după gust

 

Mod de preparare:

• spălaţi orezul în trei ape;

• spălaţi, curăţaţi şi tăiaţi ciupercile în 4;

• introduceţi orezul şi ciupercile în slow cookerul Crock Pot împreună cu untul, uleiul de măsline, ceapa verde, cimbrul, apa şi putin vin;

• puneţi capacul şi setaţi modul de gătire Low şi timpul 2 ore;

• prăjiţi alunele caju;

• cu 15 minute înainte de expirarea programului, adăugaţi alunele caju, amestecaţi uşor cu o lingură de lemn, având grijă să nu spargeţi boabele de orez, şi asezonaţi cu sare şi piper alb – completati cu putina apa, daca orezul da semne ca s-ar putea lipi; Eu am adaugat alunele inca de la inceput, ca sa pot pleca de acasa cat timp oala gateste

• cu 5 minute înainte de încheierea programului adăugaţi parmezanul ras şi amestecaţi uşor; Eu am adaugat la final;

• serviţi pe loc pentru a savura textura cremoasă a risotto-ului;

• puteţi menţine caldă mâncarea folosind funcţia “Păstrare la cald“.

Poftă bună!

Sursa FACEBOOK!