Robert Bosch si-a bugetat afaceri de 52 de milioane de euro

Redacția / 07.03.2006, 10:23
Robert Bosch si-a bugetat afaceri de 52 de milioane de euro
Filiala locala a grupului industrial german a inregistrat in 2005 unul dintre cele mai mari salturi ale business-ului. "Cresterea cifrei de afaceri urmeaza cursul dezvoltarii companiei in Romania, o data cu extinderea portofoliului de produse si a retelei de distribuitori", a declarat

Filiala locala a grupului industrial german a inregistrat in 2005 unul dintre cele mai mari salturi ale business-ului.

„Cresterea cifrei de afaceri urmeaza cursul dezvoltarii companiei in Romania, o data cu extinderea portofoliului de produse si a retelei de distribuitori”, a declarat pentru ZF Cristina Antonescu, directorul economic al Robert Bosch Romania, filiala locala a grupului german.

Compania a realizat anul trecut o majorare a vanzarilor cu 22% fata de 2004, pana la 48 de milioane de euro.

Compania este prezenta in Romania cu o structura de vanzari pe trei departamente: scule electrice, care au pondere de circa 54% in cifra de afaceri, piese si accesorii auto si centrale termice Junkers, care detin fiecare cate 23% din vanzari.

Bosch a infiintat in iunie anul trecut un birou pentru divizia Bosch Security Systems, specializata in tehnica de siguranta si securitate. Pentru 2006, reprezentantii companiei se asteapta la o crestere de 40% a vanzarilor pentru divizia de securitate, pana la 2,5 milioane de euro. „Piata de tehnica de siguranta si securitate a inregistrat in ultimii ani o crestere medie de 30%”, spune Adrian Balsanu, front office manager al Bosch Security Systems.

Grupul Bosch a inceput anul trecut prima investitie intr-o facilitate de productie la Blaj, prin divizia Bosch Rexroth. Potrivit oficialilor companiei, la Blaj se vor investi circa 11 milioane de euro intr-un proiect greenfield (n.r. – constructie de la zero) pentru productia de sisteme lineare de transfer, sine profilate si ghidaje. Acest proiect va crea 300 de locuri noi de munca in zona.

Grupul Bosch a fost interesat de achizitionarea producatorului de masini-unelte IAMU Blaj, insa cele doua parti nu au ajuns la o intelegere, potrivit ultimelor informatii disponibile. Bosch Rexroth este cel mai important client al IAMU Blaj, atat pe piata interna, cat si pe piata externa.

Pe de alta parte, Bosch este unul dintre cei mai mari jucatori ai pietei de centrale termice din Romania, dupa achizitia operatorului german Buderus pe plan mondial, miscare ce a avut impact si la nivel local. Printre cei mai importanti producatori si importatori de centrale se numara marcile Vaillant, Immergas, Ferroli, Merloni, Viessmann, Baxi, Bosch-Junkers si Kober (cu marca Motan), singurul producator autohton.

Pe segmentul de tehnologie de securitate si siguranta, Bosch Security Systems este unul dintre primii cinci jucatori pe plan mondial, alaturi de Tyco, Honneywell, Siemens si General Electric, potrivit reprezentantilor companiei. Divizia de securitate a grupului a realizat anul trecut vanzari de circa 1 miliard de euro.

Firma Robert Bosch SRL a fost infiintata in 1994 si vinde o gama larga de produse, de la scule electrice portabile la centrale termice de apartament sau piese si accesorii auto. Activitatile locale se deruleaza prin intermediul unei retele de distributie formate din 250 de puncte de vanzare la nivel national. In ultimii cinci ani de activitate, personalul Bosch s-a dublat, atingand in 2005 un nivel de peste 100 de angajati.

Grupul Bosch activeaza in domenii precum industria auto, tehnologie industriala, bunuri de larg consum si constructii. In cadrul diviziei de bunuri de larg consum, grupul produce termocentrale, electrocasnice, scule electrice si sisteme de securitate.

In 2004, grupul a realizat o cifra de afaceri de 40 de miliarde de euro si are aproximativ 242.000 de angajati. Concernul german are in prezent o retea de aproximativ 260 de reprezentante si peste 10.000 de centre de service in peste 130 de tari.

Catalin Lupoaie
Ziarul Financiar