Rochia Kate Middleton, vândută în câteva minute

27 05. 2011, 14:08

Kate Middleton, care îşi alege adesea mărci populare în
defavoarea mărcilor high-fashion, a purtat o rochie nude pentru
vizita oficială a preşedintele SUA la Londra.

După ce fotografii ale ducesei conversând cu Prima Doamnă a
Statelor Unite au apărut pe site-urile de modă, specialiştii au
identificat rochia ca fiind de la Reiss, iar fanele au luat cu
asalt site-ul magazinului. În câteva minute, modelul respectiv de
rochie s-a vândut, iar site-ul s-a blocat pentru aproape 2 ore.
Reprezentantul mărcii a dat vina pe „traficul fără precedent”
pentru căderea site-ului. Nu este prima oară când Kate Middleton se
îmbracă în mărci populare, ea fiind fotografiată purtând haine de
la LK Bennett, Whistles sau Zara.