România- Bulgaria, în direct la Digi Sport1

04 02. 2015, 17:00

În avanpremiera meciului şi după terminarea partidei, la “Digi Sport Special”, Vali Moraru şi invitaţii săi vor dezbate forma jucătorilor echipei naţionale şi strategia de joc a lui Anghel Iordănescu. În cantonamentul din Antalya 8 stelişti au fost chemaţi la echipa naţională, iar Astra, Craiova şi Dinamo dau, fiecare, câte 3 jucători. Selecţionerul Anghel Iordănescu a anunţat deja lotul de 25 de jucători convocaţi pentru cantonamentul din Antalya. Bulgaria va miza pe nouă stranieri la meciul amical cu selecţionata divizionară a României. Totodată, în lotul bulgarilor se află şase jucători care evoluează la campioana Ludogorets Razgrad, echipă care a eliminat Steaua în playoff-ul actualei ediţii a UEFA Champions League. Partida cu Bulgaria va fi cel mai important test pentru selecţionata naţională în cantonamentul din Turcia.

Echipa naţională de fotbal are programate trei jocuri de pregătire, amicale: cu  Bulgaria, pe 7 februarie, cu Sioni Bolnisi, pe 10 februarie şi cu naţionala Moldovei, pe 14 februarie. Amicalul România-Bulgaria este în direct şi în exclusivitate, sâmbătă, de la 19.00, la Digi Sport1.