Roxana Ciuhulescu, scufundări alături de fetiţa ei

De: Nicoleta Nicolae / 08.07.2013, 09:00
Roxana Ciuhulescu, scufundări alături de fetiţa ei
Prezentatoarea emisiunii ”ProMotor” de la PRO TV s-a întors, de curând, dintr-o vacanţă scurtă dar foarte relaxantă, pe care a petrecut-o în nordul Greciei, la Kavala. O verişoară dragă soţului ei care locuieşte acolo i-a influenţat în alegerea acestei locaţii mai puţin cunoscute.

Alături de fetiţă sa, de soţ, şi de băieţelul acestuia, s-au bucurat de soarele arzător, apa limpede şi plajele cu nisip fin. În afară de toate acestea, Roxana a fost încântată de faptul că a putut exersa limba greacă, pe care a studiat-o în copilărie la şcoala elenă.

„A fost un prilej bun ca Ana să facă cu echipamentul primar de scufundări şi i-a plăcut la nebunie”, a declarat mândră Roxana, care este ea însăşi o împătimită a acestui sport. Prezentatoarea emisiunii ProMotor le-a cumpărat copiilor o plasă de pescuit şi a glumit spunându-le că ceea ce vor pescui, aia vor şi mânca.

„Distracţia maximă a venit când au prins cu plasa un arici de mare pe care după ce l-au studiat cu atenţie, l-au eliberat”, povesteşte amuzată Roxana. Într-un final, tot s-au delectat cu peste şi fructe de mare, însă la tavernă preferată din portul oraşului, nu din „producţia proprie”.