Sanda Nicola, teribil încercată de viaţă: „La 33 de ani am aflat cine e tatăl meu, după un test de paternitate“

08 05. 2018, 11:37

 Acum se declară o femeie fericită, însă a fost nevoită să treacă, de-a lungul vieţii, peste multe obstacole extrem de grele.

În noul ei volum „Carte de identitate“, jurnalista a dezvăluit un moment dureros al vieţii sale, când la vâsta de 33 de ani a aflat că cel care a crescut-o nu este tatăl său biologic. Încă din copilărie, Sanda simţea că ceva este în neregulă în relaţia cu tatăl ei, care era mereu mai distant faţă de ea. Jurnalista a rememorat chiar şi faptul că acesta uita mereu de ziua ei de naştere, lucru ce a afectat-o ani de-a rândul.

„Eu sunt născută pe 6 februarie, iar tata nu-mi spunea niciodată la mulţi ani chiar de ziua mea. Ori înainte, ori după, uneori chiar şi la o lună după, pe 6 martie. La un moment dat, sora mea, ca să mă cruţe de tot chinul ăsta, avea grijă să-l sune pe 6 februarie şi să-i aducă aminte să-mi spună la mulţi ani“.

„Când am făcut 33 de ani, tatăl meu s-a îmbolnăvit foarte tare şi mi-a făcut această propunere, să facem testul de paternitate. El ştia sigur, nu avea nicio îndoială, ştia şi cine este tatăl meu biologic. Probabil că se temea că o să moară şi nu voia să plece din această lume fără să-mi spună acest lucru. Am vrut o confirmare. Aveam nevoie să limpezim lucrurile. Pentru că eu am tânjit după el, am suferit că nu avem o relaţie mai apropiată şi aşa am înţeles“, a mărturisit jurnalista.

Testul de paternitate a confirmat faptul că bărbatul lângă care s-a născut şi care a divorţat de mama ei atunci când ea avea 5 ani nu este de fapt tatăl ei. „În timpul copilăriei eu întrebasem de câteva ori. Auzisem nişte discuţii în curtea bunicii din partea tatălui. Am confruntat-o pe tema asta pe mama mea şi de fiecare dată spunea: «aş vrea să spun că este unul mai frumos şi mai bun, dar nu, el este tatăl tău»“, a mai spus Sanda. Deşi a aflat cine este tatăl său biologic, Sanda spune că nu ţine legătura cu acesta. „Am avut câteva convorbiri telefonice care chiar nu îmi făceau bine“, a mărturisit Sanda.

La vârsta de 21 de ani se căsătoreşte cu Bebe Nicola, producătorul  emisiunii pe care ea o prezenta la acea vreme.  Povesteşte că socrii ei au primit-o cu foarte multă căldură în familie şi au fost oamenii care au „pansat foarte multe răni”.

În 2001, Sanda îl naşte pe fiul ei, care din păcate a murit la doar trei ore după naştere, ceea ce i-a schimbat radical viaţa. S-a izolat complet şi a şi divorţat ulterior.
Loviturile vieţii nu s-au terminat însă aici. In 2005, atunci când avea 27 de ani, în urma unor analize ginecologice de rutină, a aflat ca suferă de cancer uterin.