Sanofi lansează MagneVie Express, magneziu şi vitamina B6

Apropo.ro / 20.02.2014, 13:38
Sanofi lansează MagneVie Express, magneziu şi vitamina B6
În ultimii 25 de ani, conţinutul de magneziu din alimentaţia obişnuită a scăzut cu 30%-40% lipsa mineralului din organism ducând la apariţia suprasolicitării şi a stresului.

Sanofi România lansează MagneVie Express, supliment alimentar care conţine magneziu şi vitamina B6 ce contribuie la reducerea stărilor de oboseală şi extenuare, la funcţionarea normală a sistemului nervos şi la menţinerea sănătăţii psihice. Inovaţia pe care o aduce MagneVie Express în acest segment este forma modernă de prezentare, granule orodispersabile, care conferă rapiditate şi uşurinţă în administrare (nu necesită apă), produsul fiind total adaptat ritmului vieţii moderne.

“În ultimii ani, ritmul alert al vieţii, dietele dezechilibrate, tehnicile inadecvate de preparare termică a alimentelor sau consumul de alimente rafinate creează premisele apariţiei deficitului de magneziu. Acest deficit poate să apară prin două ”mecanisme”- creşterea necesarului de magneziu (în caz de stres fizic sau emoţional) sau un aport inadecvat (consumul de alimente care au un conţinut scăzut de magneziu, situaţii în care scade absorbţia magneziului).

Magneziul îndeplineşte în organism roluri esenţiale: este co-factor pentru mai mult de 300 de enzime care intervin în metabolismul glucidic, lipidic şi protidic, este stabilizator al ATP-ului („rezervorul” de energie al organismului), scade excitabilitatea neuro-musculară (ceea ce face ca magneziul să fie cunoscut ca „mineralul antistres”). Doza zilnică recomandată pentru adulţi este de 350 mg de magneziu/zi. Surse importante de magneziu sunt leguminoasele uscate, cerealele integrale, vegetalele verzi, nucile, alunele, boabele de cacao sau ceaiul. În cazul în care necesarul de magneziu nu poate fi acoperit din surse alimentare vom lua în considerare administrarea suplimentelor”, declară Dr. Daciana Toma, Medic Primar medicină de familie.

MagneVie Express asigură un aport de 150 mg de magneziu şi 0,7 mg de vitamina B6. Citratul de magneziu din compoziţie este o sare organică, cu grad ridicat de solubilitate care este asimilată foarte bine de organism. MagneVie Express nu conţine zahăr şi, astfel, poate fi utilizat şi de către persoanele cu diabet zaharat. În plus, nu conţine nici glucoză, gluten, lactoză, proteine din lapte sau conservanţi, aliniindu-se celor mai recente tendinţe în alimentaţie. Cu gust plăcut de lămâie, MagneVie Express este uşor de administrat, fără a necesita apă, datorită formei de granule orodispersabile care se dizolvă direct pe limbă. MagneVie Express este recomandat adulţilor şi adolescenţilor (1-2 plicuri pe zi), dar şi copiilor cu vârste de peste 6 ani (1 plic pe zi). Este disponibil în farmacii în cutii cu 20 de plicuri unidoză.