Serialul american „Cei bravi” (The Brave) are premiera la AXN, pe 18 septembrie

29 08. 2018, 13:51

Lumea complexă a elitei militare americane se dezvăluie în „Cei bravi”, un serial încărcat de emoţii, suspans, adrenalină şi momente tensionante, care împing limitele la extrem.

În faţa unor provocări care deseori par de neoprit, căpitanul Adam Dalton (Mike Vogel) şi echipa sa de eroi militari formată din agenţi speciali reuşesc să ducă fiecare misiune la bun sfârşit. Sergentul lunetist Jasmine “Jaz” Khan (Natache Karam), ofiţerul de contra-spionaj Amir Al-Raisani (Hadi Tabbal), medicul Joseph “McG” McGuire (Noah Mills) şi expertul în comunicaţii şi tehnologie Ezekiel „Preach” Carter (Demetrius Grosse) completează echipa de teren a lui Dalton.

Directorul Patricia Campbell (Anne Heche), împreună cu specialistul cultural Noah Morgenthau (Tate Ellington) şi coordonatorul Hannah Archer (Sofia Pernas) oferă suport şi informaţii esenţiale pentru îndeplinirea fiecărei misiuni din Washington D.C., având acces la unele dintre cele mai complexe tehnologii de supraveghere.
 
Toţi membri acestei echipe de elită, fie că sunt în Washington sau în diferite teatre de operaţiuni, au un crez comun –  libertatea este mai presus de orice.  În fiecare episod, „Cei bravi” vor călători în unele dintre cele mai periculoase locuri de pe planetă, se vor confrunta cu provocări greu de depăşit, în încercarea de a salva vieţile unor oameni nevinovaţi luaţi ostatici, bazându-se pe încredere reciprocă.

Noua producţie, care a avut premiera în Statele Unite ale Americii în toamna lui 2017, este produsă de Universal Television şi Keshnet Studios.  Seria a fost creată de Dean Georgaris, în timp ce Matt Corman, Chris Ord, Avi Nir ( Homeland) sunt producători executivi.
Cele 13 episoade vor putea fi urmărite în premieră la AXN, în fiecare marţi, de la ora 21.00.