Cancerul a lovit din nou! Drama "Coanei Chiva": "Mă simt total nefolositoare"

Nataşa Raab, actriţa în vârstă de 64 de ani, făcea senzaţie pe vremea comunismului cu toaletele ei elegante.

Actuala "Coana Chiva" dintr-o reclamă celebră de la tv, Nataşa Raab a devenit cunoscută publicului larg relativ recent, odată cu apariţia în telenovelele "Inimă de ţigan” şi "Regina”, unde a jucat rolul Herminei Dumbravă.

Actriţa Nataşa Raab nu mai scapă de probleme. În urmă cu ceva timp, vedeta s-a luptat cu cancerul uterin pe care l-a învins.

Recent, însă, vedeta şi-a anunţat fanii că soţul său, medicul Val Guţul, va fi supus unei noi operaţii, după ce cancerul la vezică i-a recidivat.

„Pe soţul meu îl operează, iar eu mă simt total nefolositoare. Nu am chef de nimic, vreau să mă odihnesc”, a scris actriţa pe Facebook.

Cât de sexy era în tinereţe "Coana Chiva"

Actriţa, care a debutat în filme la începutul anilor '80 şi s-a remarcat în echipa teatrului Marin Sorescu din Craiova, a fost în tinereţe şi manechin pentru UCECOM, în perioada 1978-1988.

 

Foarte distinsă şi sexy pe podium, cea care a lansat la televizor expresia "prea bun, prea ca la ţară" a avut şansa să întâlnească actori celebri de-a lungul carierei sale, unul dintre acestia fiind Dem Rădulescu. Nataşa se mândreşte chiar cu o fotografie din acea perioadă, care o înfăţişează lângă maestru, aşezată pe braţul fotoliului pe care stătea Dem Rădulescu. "Se purta mini pe vremea aceea”, a explicat actriţa.

 

Galerie foto

Comentarii
ABONARE

Abonează-te la newsletter ca să primești cele mai noi informații