Şantajată de un fost iubit cu poze XXX, o vedetă TV le-a postat ea

De: Cristiana Trifu / 08.08.2018, 12:45

Şantajată de un fost iubit cu poze XXX, o vedetă TV le-a postat ea
Brandi Glanville a cunoscut faima ca model şi ca vedetă de televiziune în America, unde a apărut în reality show-ul "The Real Housewives of Beverly Hills", un serial focusat pe viaţa personală şi profesională a şapte femei care trăiesc în Los Angeles.

Pentru că este mândră de trupul pe care îl are la 45 de ani, Brandi a pozat aproape goală, doar cu o pereche minusculă de bikini, şi a publicat fotografia pe reţelele de socializare. Această imagine a fost însă un răspuns pentru un fost iubit care o şantaja că va publica poza sexy, aşa că starleta de reality show a decis să i-o ia înainte şi să arate lumii ce au văzut doar bărbaţii care i-au trecut prin pat.

Brandi a motivat astfel decizia ei: „Făceam schimb de mesaje cu un fost iubit care a avut o atitudine pasiv-agresivă şi mi-a spus că are o grămadă de poze sexy cu mine, aşa că mi-a sugerat că ar trebui să fiu drăguţă cu el în presă. Reacţia mea a fost: ăsta e şantaj, aşa că m-am uitat peste imaginile pe care i le-am trimis şi m-am hotărât să o arăt pe cea mai deocheată. Ştiu că voi primi multe cuvinte urâte, dar fundul meu arată foarte bine şi sunt foarte mulţumită de asta”, a fost citată ea în Daily Star.

Foto Instagram