Anamaria Prodan, mamă de gemeni: „Pot să mă fac şi de 300 de kilograme”

De: Cristiana Trifu / 20.09.2018, 11:10
Anamaria Prodan, mamă de gemeni:
Anamaria Prodan, gazda emisiunii Gospodar fără pereche, este mamă a trei copii, însă nu îşi arată vârsta la cei 45 de ani. Impresara îşi uimeşte fanii de pe reţelele de socializare cu pozele ei cât mai deocheate.

 Anamaria Prodan visează să devină din nou mamă. Şi nu oricum: mămică de gemeni.

„Aş vrea să am un bebe. Doamne, ce mi-aş dori! Pot să mă fac şi de 300 de kilograme, dar să fac doi bebeluşi, nu unul. Acum am nevoie, nu vezi că nu a mai rămas niciun copil în casă? Toţi au plecat. Mai e puţin şi pleacă şi Bebe. Îmi zice că încep cantonamentele şi mă roagă să-l las în pace. De semnat, a semnat din burtă cu mine ca impresar, dar la cantonament nu mai pot fi mama sau Nuţi, se duce singurel. Dacă-l vezi… e mai mare geanta de antrenament decât el! Eu am rămas cea mai mică din casă ca înălţime. Jur, sunt toţi atât de înalţi! Mă uit, aşa, la ei, stau uneori şi îi urmăresc şi nu-mi vine să cred: 1,85 cm are Sarah, Rebecca la fel!”, a povestit Anamaria Prodan într-un interviu pentru libertatea.ro.