Dispariţia Elodiei: Câte milioane de euro a făcut Dan Diaconescu din acest subiect?

De: Cătălina Matei / 16.09.2016, 16:55
Dispariţia Elodiei: Câte milioane de euro a făcut Dan Diaconescu din acest subiect?
Evenimentul zilei a prezentat un articol de arhivă despre fenomenul Elodia şi impactul financiar asupra OTV în 2008, scrie paginademedia.ro.

“În august 2008, la aproape un an de la declanşarea anchetei jurnalistice, EVZ făcea un calcul şi constata că dispariţia Elodiei i-a adus 2.000.000 de euro în buzunar patronului OTV, Dan Diaconescu.

Incredibil cum a făcut Dan Diaconescu primul său milion de dolari!

Jurnalistul, „vinovatul“ pentru explozia fenomenului, zâmbea mulţumit în garsoniera sa, unde se afla studioul şi unde-şi împărţea invitaţii în pro şi contra Cioacă.

Lumea comenta, iar jurnalistul făcea audienţă şi bani: aproape două milioane şi jumătate de euro din publicitate în primul an, de când serialul debutase.”

Cazul Elodia a fost de departe cel mai de amploare fenomen al fostului post OTV. Dan Diaconescu a ocupat nu mai puţin de 239 de nopţi cu ceea ce numea „serialul” Elodia, iar realizatorul anticipa, atunci, că întreaga piaţă va copia metodele tabloide ale staţiei. OTV urma să îşi găsească sfârşitul în 2012. A acumulat amenzi de aproape 1,2 milioane de lei, iar neplata lor i-a anultat licenţa.