Momente tensionate în casa ”Totul pentru dragoste” - FOTO

Burlacul Emilian Ciocănel, cel de-al treilea burlac din cadrul reality show-ului ”Totul pentru dragoste- La bine şi la greu” prezentat de Mirela Vaida şi difuzat live, zilnic, de luni până vineri, de la ora 14.00, la Antena 1, a reuşit să încingă spiritele la maximum, astfel că părinţii uneia dintre pretendente au ţinut cu tot dinadinsul să-l cunoască.

Mama şi tatăl Francescăi, cea mai tânără dintre concurentele din cadrul reality show-ului, care are doar 18 ani, au vrut să se asigure că este totul în regulă cu fiica lor în prezenţa noului burlac, ce pare un tip mult prea direct. Aşadar, pentru prima dată de la începutul emisiunii, părinţii unei fete au intrat în casă.
”Mi se pare normală reacţia lor. Şi eu am o fiică, e viaţa mea şi înţeleg ce înseamnă grija asta pentru copil. Francesca este şi mai mică decât celelalte fete din casă, are doar 18 ani, mi se pare firesc ca părinţii ei să fie atenţi”, declară burlacul după întâlnirea cu părinţii fetei.

”Ne-am întâlnit cu el şi ne-am schimbat părerea. Nu e chiar aşa cum am crezut noi. Probabil a vrut el să facă pe durul. Vrea să se dea cocoş, dar cred că este un om ok şi comunicativ”, a fost concluzia părinţilor Francescăi după întâlnirea cu Emilian.

Mai mult, aceştia au fost chiar încântaţi de casa Totul pentru dragoste şi spun că este un loc foarte plăcut şi primitor: ”Ne-a plăcut foarte mult, ne-am simţit ca acasă. Şi oamenii sunt minunaţi aici”.

Cum va decurge în continuare relaţia dintre burlacul Emilian şi Francesca şi dacă el o va alege până la urmă pe ea, fără să ştie că ea este deja într-un cuplu, sau dacă se va apropia şi mai mult de vreuna dintre celelalte trei pretendente, telespectatorii vor vedea în săptămâna ce urmează, în fiecare zi, de luni până vineri, de la ora 14.00, la Antena 1.

Burlacul, un bărbat  seducător şi plin de curaj, va trebui să aleagă dintre cele patru femei din casă, una dintre ele fiind singură, iar celelalte aflându-se deja într-o relaţie.
Emilian este păzit 24 de ore din 24 de o gardă de corp, care asigură atât securitatea lui pentru cazurile în care partenerii concurentelor pot avea reacţii nedorite, cât şi pentru corectitudinea concursului: oprirea oricărei tentative de scurgeri de informaţii către burlac, legat de pretendentele aflate în concurs şi de statutul acestora.

La final, burlacul va trebui să facă alegerea decisivă. Dacă va alege pretendenta singură, amândoi vor împărţi cei 5000 de euro puşi în joc. Insă, dacă burlacul face alegerea greşită, pretendenta şi partenerul ei pleacă acasă cu premiul, iar burlacul rămâne cu mâinile goale.

Galerie foto

Comentarii
ABONARE

Abonează-te la newsletter ca să primești cele mai noi informații