Sighișoara, ultima cetate medievală încă locuită din Europa, marchează începutul verii cu festivalul „Carnaval în cetate”
Cetatea Medievală Sighişoara, ultima locuită permanent din Europa, se pregătește să își deschidă porţile pentru mii de turişti, invitaţi să participe la prima ediție a festivalului „Carnaval în cetate” – un eveniment care va aduce culoare, emoție și energie vibrantă în inima orașului. Timp de cinci zile, între 28 mai şi 1 iunie, străduţele pietruite ale centrului medieval vor căpăta un farmec aparte, prin concerte de muzică live, animaţie stradală, magie, spectacole şi activităţi pentru toate vârstele.
„Carnaval în cetate” este un eveniment organizat de Asociația Antreprenorilor Locali din Sighișoara, cu sprijinul Primăriei Municipiului Sighişoara şi Consiliului Judeţean Mureş, cu intenția de a oferi turiștilor și comunităților locale prilejul de a se bucura de activități recreative într-o atmosferă memorabilă.
De ce nu trebuie să lipseşti de la „Carnaval în cetate”
Cetatea Sighişoara este un loc cu o energie aparte, însă în perioada Carnavalului străzile prind viață, atmosfera devine festivă, iar fiecare zi aduce momente artistice, spectacole și activități diferite, toate cu acces gratuit.
Timp de cinci zile, străzile înguste alte cetății vor fi animate de spectacole de dans, ateliere de magie, spectacole de animație stradală și concerte susținute de trupe și artiști cunoscuți.
Totodată, organizatorii au pregătit o zonă destinată exclusiv copiilor – „Kids Land” – în care cei mici vor avea acces permanent, nu doar de 1 iunie, la ateliere creative, tobogane gonflabile, trasee cu obstacole și spectacole tematice.
Seri cu muzică live și ritmuri diverse, de la rock alternativ la sound-uri moderne
La prima ediție „Carnaval în cetate”, inima Sighișoarei prinde viață și prin energia concertelor de muzică live, care schimbă complet atmosfera orașului.
Printre cei care dau tonul serilor memorabile se numără artiști și trupe din zone muzicale variate, de la rock alternativ și pop-rock la muzică electronică și fuziuni contemporane, precum Robin and the Backstabbers, Snails, Nicolae Gheza & Guest, Bere Gratis și NIDAL.
Astfel, „Carnaval în cetate” devine un spectacol muzical dinamic și divers, în care energia live, refrenele cunoscute și sound-urile contemporane se împletesc într-o experiență completă pentru public, transformând fiecare seară într-un moment autentic de festival.
Eveniment cu intrare liberă pentru copii și adulți
„Carnaval în cetate” este un alt eveniment prin care ne dorim să arătăm lumii întregi spiritul Sighişoarei medievale și actuale, între istorie și efervescența prezentului. Vrem ca vizitatorii să își amintească cu drag experiența unui oraș care trăiește altfel, prin atmosfera și momentele memorabile, prin oamenii pe care îi întâlnești aici și prin energia pe care o simți. Şi cu această ocazie, ne-am propus să celebrăm tradiţia şi oamenii cetăţii, arta şi istoria deopotrivă, muzica și experiențele în aer liber pe parcursul a cinci zile pline cu evenimente pentru toate vârstele”, a declarat Dumitru Todiriță, președintele Asociației Antreprenorilor Locali din Sighișoara.
Toate activitățile din cadrul festivalului „Carnaval în cetate” sunt cu acces gratuit. Tot ce trebuie să faceţi este să intraţi în starea de festival şi să îmbrăţişaţi bucuria şi pofta de viaţă în Cetatea lui Vlad Ţepeş, din inima Transilvaniei.
Mai multe detalii despre programul și activitățile desfășurate în perioada 28 mai – 1 iunie sunt disponibile pe pagina de Facebook a evenimentului.