Starea de dans

Când vorbiţi despre arhaic în artă, la ce vă referiţi concret?
Poţi să gândeşti ca în secolul trecut. Dar toţi aparţinem unui timp de care nu putem să facem abstracţie. “Lacul lebedelor”, care e un monument clasic, adus acum pe sce­nă este dans contemporan. Nu poate să fie altfel pentru că e făcut exact pentru timpul pe care îl trăim. Nu aparenţa con­tează, ci meca­nis­mul interior al celor care fac artă. Arhaic nu e ceva rău. Uite, cazul Shakespeare. Cine e mai arhaic de­cât el, dacă ne ra­por­­tăm la datele timpului şi cine este mai modern decât el?

Eu îl găsesc cel mai mo­dern. Clasificările de ge­nul acesta impun limi­te artei şi gândirii. Pro­ble­ma este să nu te re­peţi, contempora­nul să nu devină clasic prin pre­luare. Mie şi doamnei Miriam Rădu­canu ni se spunea că facem pan­to­mimă. Nu am în­vă­ţat panto­mi­mă, dar dacă o simt şi mă ajută să mă exprim, de ce să nu o folosesc? Însă, nici măcar nu cred că am fă­cut vreodată. Pan­to­mi­mă e ceea ce face Dan Pu­ric, deşi el, după părerea mea, face mai mult dans.

Aţi menţionat foarte des starea de dans. Daţi multe explicaţii, dar nicio definiţie. Se poate ea defini?
Stare de dans este starea în care se pune dansatorul. Dacă aş fi îndrăznit i-aş fi spus tran­să. Dansul este perceput ca fiind magie, dar eu sunt convins că este mai mult decât atât. Există şi ştiinţa aceea, despre care eu cred că e formată din nebunie şi structură.

Starea de dans este un amestec la care ajungi întorcând un buton, nici nu ai nevoie de timp, atât de rapid se întâmplă lucrurile. Acest me­ca­­nism mă in­te­resează pe mine. Este starea poetului atunci când scrie, naiba ştie cum vi­ne ea. În dans nu ai un stilou cu care îţi scrii starea pe hârtie. Stiloul este corpul meu, iar foaia albă este dansatorul.

Cartea este şi un instrument de control, te ajută să conştientizezi ceea ce faci…
Un râu nu îşi pierde cu nimic din frumuseţe dacă este măsurat. El devine navigabil în momentul în care îi ştii dimensiunile. Mi s-a spus că este inutil să judeci cerebral ceea ce este doar intuitiv, eu cred că nimic nu este pur intuiţie, cum nimic nu este pur ra­ţi­u­ne. Cartea mea a pornit exact pe traseul de la intuiţie la ra­ţi­­onal. Dacă nu ştii ce şi de ce, nu poţi face artă. Şi poezia porneşte de la o gra­­matică spartă, dar nu ajungi s-o spargi decât după ce ai înţeles-o.

Nu poţi face ţăndări întregul dacă nu ştii din ce este formată fie­care părticică. New York-ul e ora­şul cel mai uşor de vizitat din lume pentru că e structurat ca o coloană vertebrală. Asta am vrut să fac şi eu, am prezentat corpul ca un fel de linie de metrou cu staţii. M-am oprit şi între staţii, dar în­totdeauna am avut un reper. Anatomia este necesară, la ea se gândesc chirurgii, Dinu Lipatti nu cred că se gândea la anatomia de­ge­telor când cânta dumnezeieşte la pian. Dar si­gur conştientiza ce mâini minunate avea. În dans se lucrează mult cu poziţii, pe mine po­zi­ţii­le nu mă interesează, mă preocu­pă numai si­tu­a­ţiile.