Staruri certate cu legea

De: Cătălina Matei / 20.03.2015, 07:00
Staruri certate cu legea
Se pare că, la Hollywood, nu eşti o vedetă veritabilă dacă nu ai cel puţin o arestare la activ! Aproape că e în fişa postului o scurtă sau o lungă vizită, după caz, la… “mititica”. Multe celebrităţi au ajuns după gratii, din diverse motive, iar notorietatea lor a crescut vertiginos. Iată cele mai mediatizate vedete care au fost încătuşate în numele legii!

Justin Bieber

Este cel mai recent caz de acest gen. Cântăreţul canadian Justin Bieber a fost arestat joi dimineaţă, în Miami Beach, pentru conducerea autoturismului sub influenţa băuturilor alcoolice şi pentru participarea la o întrecere între maşini. Se pare că Bieber era şi sub influenţa drogurilor, pe care mama sa i le-ar fi procurat. Incidentul vine după ce, recent, un vecin a făcut plângere la poliţie, nemulţumit fiind de faptul că Justin organizează petreceri extrem de zgomotoase şi tot el ar fi aruncat cu ouă provocând pagube în valoare de 20.000 de dolari.

Lindsay Lohan

Campioana en-titre a vedetelor certate cu lege este nimeni alta decât actriţa Lindsay Lohan! Dupa ce a fost arestată pentru că a condus sub influenţa alcoolului, a lovit un biciclist cu maşina şi a fost implicata şi într-un accident uşor, Lindsay încă se urcă la volan. Din 2007 şi până în prezent, Lindsay a fost încătuşată de mai mult de cinci ori…

Paris Hilton

Când ai prea mulţi bani, te plictiseşti repede de distracţiile obişnuite: vacanţe, cluburi, shopping etc. Aşa că celebrităţile pline de bani testează alte lucuri. De exemplu, moştenitoarea imperiul hotelier Hilton a primit şi ea 45 de zile de puşcărie, în 2007, după ce a fost prinsă drogată la volan. Paris a reuşit totuşi să-i înduplece pe judecători, după  ce a stârnit un scandal de proporţii. Astfel, blonda nu a stat închisă decât trei zile, apoi a ieşit şi a promis că nu mai face rele.

Robert Downey Jr.

Actorul din “Iron Man” este un excentric şi în viaţa privată. Astfel, în 1996 a ajuns în arest după ce poliţia i-a găsit în maşina câteva doze de heroină, cocaină şi un pistol. Pedeapsa hotărâtă de judecător a fost 6 luni de închisoare, cu executare, însă cea mai  mare parte din această perioadă a petrecut-o într-un centru de dezintoxicare.

Tommy Lee

Fostul soţ al Pamelei Anderson n-a ocolit nicio “cerinţă” din clasificarea unui rocker veritabil, prin urmare a punctat toate scandalurile legate de sex, droguri şi alcool. Inclusiv o condamnare la închisoare. În 1998, Tommy şi-a petrecut 6 luni după gratii pentru că şi-a bătut soţia, Pamela Anderson. Apoi a mai primit încă 30 de zile pentru că a atacat un agent de securitate la unul dintre concertele sale.

Charlie Sheen

Actorul din serialul „Doi bărbaţi şi jumătate” a fost arestat în 2009 sub acuzaţia de violenţă domestică. Charlie şi-a ameninţat soţia cu cuţitul după ce aceasta i-a spus că vrea să divorţeze. Actorul a petrecut cea mai mare parte a Crăciunului după gratii şi a fost eliberat după ce a plătit o cauţiune de 8.500 de dolari.