‘’Condimentează’’ atmosfera în orice context cu ajutorul unor tricouri personalizate pentru petrecerea burlacilor

De: Andra Voiculescu / 29.09.2020, 17:37
‘’Condimentează’’ atmosfera în orice context cu ajutorul unor tricouri personalizate pentru petrecerea burlacilor
Dapartamentul Economic

Întotdeauna vor exista persoane care sunt considerate sufletul petrecerilor. Dar lucrurile nu stau aşa pentru toată lumea, pentru că există şi oameni mult mai retraşi şi introvertiţi, neavând nimic care să atragă atenţia. Mulţi ani la rând, majoritatea aleg să trăiască într-un con de umbră, chiar şi în cercul de prieteni, care de altfel este unul foarte restrâns în cazul lor. Doar că, în prezent, există un truc care îi ajută să facă atmosferă şi să iasă din anonimat. Dacă şi tu eşti o persoană timidă, ai dificultăţi în a purta discuţii cu alţii sau pur şi simplu nu ştii cum să începi o discuţie, atunci sfaturile care urmează îţi pot fi de mare ajutor. Au funcţionat în cazul multor oameni şi cu siguranţă pot fi utile (sau cel puţin demne de luat în considerare) în orice context:

  1. Uneori, deşi este greu să intri într-o conversaţie cu cineva nou (să zicem că te afli la o petrecere unde nu cunoşti multă lume, dar vrei să socializezi), poţi miza cu încredere pe ţinută. Nu este o glumă – acest simplu truc i-a ajutat enorm de mult pe mulţi: alege să porţi tricouri personalizate pentru petrecerea burlacilor! Ştii de ce? Pentru că acestea sunt personalizate cu mesaje amuzante, care nu au cum să nu întoarcă privirile. Aşadar, fă-ţi pe comandă un tricou personalizat (sau, de ce nu, mai multe) şi poartă-l la petreceri. Atunci când cineva îţi va observa ţinuta, va fi momentul ideal să porneşti o conversaţie. Poţi să începi prin a spune de unde îl ai sau unde l-ai personalizat – poate persoana respectivă îşi doreşte unul la fel.

    Condimentează atmosfera la petreceri cu ajutorul unor tricouri personalizate pentru petrecerea burlacilor şi nu o să îţi pară rău că ai făcut această alegere. Pentru unii, acesta este trucul numărul 1, pe care îl recomandă mai departe şi altor cunoştinţe. Nu ai cum să dai greş dacă porţi un tricou funny cu mesaje sau imagini amuzante. În special când vine vorba de tricouri special destinate unor petreceri tematice.

    De regulă, sunt recomandate tricourile pentru că sunt cele mai casual piese vestimentare şi oricine poate să le poarte, indiferent de sex sau de vârstă. Indiferent de culoare, model sau mărime, tricourile se pot asorta rapid la orice tinuţă casual, fiind piesa emblemă a acestor ţinute, care de altfel se pot purta şi peste zi, dar şi seara. În plus, oferă confort şi chiar şi comoditate în mişcare, oferind libertate şi lejeritate în orice situaţie. În societatea noastră modernă, trebuie să recunoaştem următorul fapt: stilul vestimentar te ajută în foarte multe situaţii de viaţă, cum ar fi faptul că ajută la construirea unei vieţi sociale, profesionale şi personale prin crearea unei imagini pe care noi voluntar alegem să o afişăm în societate. În funcţie de ce alegem să purtăm, transmitem involuntar un mesaj non – verbal către cei din jur, care la o primă vedere ne vor percepe în funcţie de cum arătăm, adică în funcţie de aspect.
     

  2. Un alt truc pe care îl poţi pune în aplicare: spune glume. Dacă nu ştii nici un fel de banc, nu îţi face probleme – alege de pe internet o listă cu glumele care ţi se par amuzante, dar ai grijă să fie bine selectate. Ele trebuie să fie plăcute şi de ceilalţi. Aşadar, pune-ţi întrebarea următoare, la fiecare banc în parte: este sau nu este amuzant? Alege o serie de subiecte care sunt de actualitate şi orientează-te către ele. Iar dacă la un moment dat se vor termina şi bancurile, atunci porneşte conversaţii pe teme mondene de bun gust.

    Foarte important: indiferent ce tip de conversaţie porneşti, nu încerca niciodata să pari ceea ce nu eşti, pentru că oamenii îşi pot da seama uşor de acest lucru, iar în acel moment vei deveni irelevant sau irelevantă. Ştim cu toţii că persoanele superficiale nu au o imagine tocmai bună în societate, deci ‘’investeşte’’ în caracter, pentru că acesta este cel mai important. Şi, în acelaşi timp, caracterul este cel care te scapă din orice fel de situaţie, chiar şi atunci când întâmpini o situaţie jenantă. Atitudinea pozitivă contează mult şi chiar face diferenţa!
     

  3. Persoanele introvertite pot avea probleme de comunicare la început, până când se vor simţi destul de comode alături de cineva. Dar asta nu înseamnă că, automat, şi limbajul corpului lor este la fel. Aşadar, încearcă să iei lecţii de dans, de exemplu, sau să exersezi pe cont propriu acasă. Mişcarea te poate face să uiţi de timiditate şi întotdeauna este mai uşor să intri într-o conversaţie cu cineva atunci când eşti pe ringul de dans. În plus, dansul ajută şi la încrederea de sine, deci exersează şi atitudinea în oglindă atunci când dansezi  în confortul propriei locuinţe. 

Din punct de vedere al unei persoane timide, nu este uşor să se iniţieze o conversaţie, deoarece se gândeşte că poate nu găseşte subiecte comune cu altă persoană. Dar cu nişte trucuri simple, socializarea poate deveni mai uşoară şi pentru astfel de persoane. Personalitatea introvertită are şi ea farmecul ei şi merită cu siguranţă să descoperi şi astfel de persoane, pentru că au multe de arătat şi oferit. Indiferent de tabăra din care faci parte (introvertit sau extrovertit), cel mai important este să nu judeci după etichetă şi în nici un caz după spusele altora. În plus, societatea modernă în care trăim pune la dispoziţia oamenilor mai ruşinoşi metode inedite de a lucra la încrederea de sine. Dacă sfaturile de mai sus te ajută, atunci acestea şi-au îndeplinit scopul.