Ştirile PRO TV, o nouă nominalizare la premiile International Emmy Awards

15 08. 2013, 16:00

PRO TV concurează de această dată la categoria “News” împreună cu  TV Globo din Brazilia, GMA Network din Filipine şi ITN / Channel 4 News din Marea Britanie.

Echipa Ştirilor PRO TV a câştigat Premiul Emmy în 2008, după ce a intrat în competiţie cu trei reportaje din Campania “Tu ştii ce mai face copilul tău?” alături de alte 800 de materiale jurnalistice din întreaga lume. 600 de juraţi din peste 35 de ţări au stabilit că statueta a meritat să ajungă în România, la Ştirile PRO TV.

Ştirile PRO TV au fost nominalizate pentru prima oară în 2007 la Premiile Emmy, pentru materialului „Tibetani la graniţa chineză”, filmat de Sergiu Matei în munţii Himalaya. Imaginile au arătat pentru prima oară cum pelerinii tibetani sunt împuşcaţi de grănicerii chinezi, în drumul lor către Dalai Lama.