Surprinzător! Iată ce recital pregăteşte Kim Kardashian în luna mai!

Apropo.ro / 04.03.2015, 12:36
Surprinzător! Iată ce recital pregăteşte Kim Kardashian în luna mai!
Starleta americană Kim Kardashian va susţine un recital de pian în luna mai, în ciuda faptului că a început abia de curând să studieze partiturile pentru acest instrument muzical.
Vedeta americană, în vârstă de 34 de ani, a început recent să ia cursuri de pian cu apreciata pianistă rusă Oksana Kolesnikova, care are propria şcoală de muzică în Beverly Hills, California, în urma unei recomandări ce i-a fost făcută de bunul ei prieten, producătorul muzical Kenny „Babyface” Edmonds.
 
În ciuda faptului că a început de foarte puţină vreme să studieze pianul, Kim Kardashian intenţionează să îşi surprindă familia şi prietenii apropiaţi în luna mai, când va susţine un scurt recital cu ocazia serbării anuale organizate la acea şcoală de muzică.
Potrivit unei surse, Kim Kardashian a decis să ia lecţii de pian cu Oksana Kolesnikova, după ce sora ei mai mare, Kourtney Kardashian, i-a oferit un pian drept cadou de Crăciun.
 
Aceeaşi sursă a dezvăluit pentru TMZ.com că vedeta americană exersează foarte mult în această perioadă şi a luat foarte în serios acest curs de pian. În copilărie, Kim îl urmărea adeseori pe tatăl ei – Robert Kardashian, în prezent decedat – cântând la pian.
 
Foto: AFP – Mediafax Foto
 
Potrivit  Mediafax, Kim Kardashian a declarat de curând pe Twitter că în această perioadă învaţă să cânte la pian una dintre piesele soţului ei, rapperul Kanye West.
 
„Îi voi face o surpriză lui Kanye, învăţând să cânt unul dintre cântecele sale. El nu prea frecventează reţelele de socializare, aşadar nu va şti că eu am publicat acest mesaj”, a declarat vedeta americană într-un mesaj publicat pe Twitter săptămâna trecută.
 
Kim Kardashian, protagonista reality show-ului „Keep Up with the Kardashians”, este actriţa de reality show cel mai bine plătită din televiziunea americană, câştigurile ei financiare ridicându-se la peste 6 milioane de dolari în 2013.