Tom Cruise, apariţie de senzaţie în „Războiul stelelor VII”

De: Cătălina Matei / 24.06.2014, 09:01
Tom Cruise, apariţie de senzaţie în
Actorul ar putea avea o apariţie specială în a şaptea parte a francizei "Războiul stelelor", regizată de J.J. Abrams, cu care actorul american a colaborat la "Misiune: Imposibilă III".

Tom Cruise, în vârstă de 51 de ani, este prieten apropiat al regizorului şi scenaristului de J.J. Abrams. Cei doi s-au întâlnit în weekend pentru a discuta detaliile unei apariţii speciale în producţia „Războiul stelelor VII”, ale cărui filmări sunt în curs de desfăşurare la Londra, informează Mediafax.

„Tom (Cruise, n.r.) s-a aflat la Londra mai bine de o săptămână şi s-a întâlnit în weekend cu J.J. şi cu alte persoane care lucrează la «Războiul stelelor». Sâmbătă seară, un grup de cinci persoane s-a întâlnit cu acesta pentru a lua cina la Belgravia Hotel. J.J. este încântat să lucreze cu Tom ori de câte ori are ocazia”, a declarat o sursă din anturajul actorului pentru publicaţia The Sun.

Cel de-al şaptelea film din franciza „Războiul stelelor/ Star Wars” – conceput ca prima parte dintr-o trilogie – va fi lansat în cinematografe pe 18 decembrie 2015, iar studiourile Disney intenţionează să realizeze, în paralel cu cele trei lungmetraje din serie, producţii spin-off, cu o poveste independentă.

Franciza „Star Wars”, creată de George Lucas, a generat încasări de peste 4,4 miliarde de dolari în box office-ul mondial, după lansarea pe marile ecrane a primului film din serie, în anul 1977.

Foto: Hepta