Tom Hanks şi Sting, laureaţi ai premiilor Kennedy Center Honors

Apropo.ro / 08.12.2014, 18:00
Tom Hanks şi Sting, laureaţi ai premiilor Kennedy Center Honors
Actorul Tom Hanks, cântăreţul Sting şi actriţa de comedie Lily Tomlin au fost premiaţi, duminică, la Washington, în cadrul galei Kennedy Center Honors, pentru contribuţia adusă culturii americane în domeniul artelor spectacolului.
Foto: AFP – Mediafax Foto
 
 
Balerina Patricia McBride şi cântăreţul Al Green au fost, de asemenea, premiaţi în cadrul prestigioasei gale anuale organizate la Washington de municipalitatea capitalei Statelor Unite, ajunsă anul acesta la cea de-a 37-a ediţie.
Festivitatea a debutat cu un omagiu adus lui Al Green, în vârstă de 68 de ani, al cărui cântec „Let’s stay together”, a atras atenţia atât din punct de vedere politic, cât şi artistic, atunci când preşedintele american Barack Obama a fredonat o parte dintre versurile melodiei la începutul mandatului său.
 
„Am ţinut tradiţia lui (Al Green, n.r.) vie”, a glumit Barack Obama, în urmă cu peste doi ani, în timpul unei ceremonii susţinute la Casa Albă.
 
„A cântat bine. A sunat chiar mai bine decât în cazul meu”, a declarat Al Green duminică, înaintea galei Kennedy Center Honors, care a cuprins interpretări ale muzicii sale din partea unor artişti ca Usher, Jennifer Hudson şi Earth Wind & Fire.
 
 
Foto: AFP – Mediafax Foto
 
 
Patricia McBride, în vârstă de 72 de ani, care a fost timp de 28 de ani prim-balerină la New York City Ballet, a urmărit spectacolul oferit de câteva dintre elevele sale.
 
„Când m-am retras de pe scenă, nu m-am uitat înapoi, ci am mers înainte. Îmi amintesc de toţi anii aceia cu bucurie”, a declarat McBride înainte de ceremonie.
 
Pe de altă parte, Tom Hanks, în vârstă de 58 de ani, a reprezentat industria de la Hollywood în cadrul galei Kennedy Center Honors.
 
Actorul, care a câştigat două premii Oscar pentru rolurile din filmele „Philadelphia” şi „Forrest Gump”, a glumit declarând că nu îşi are locul în lista de premiaţi ai serii.
 
„Nu mi-a venit să cred că se va întâmpla, când am fost anunţat. Am impresia că, ştiţi, este o greşeală, pe undeva, în procesul de votare”, a declarat Hanks pentru Reuters.
 
 
Foto: AFP – Mediafax Foto
 
 
Regizorul Steven Spielberg şi actorul Martin Short i-au adus un omagiu lui Tom Hanks, după proiectarea unui montaj video cu extrase dintre cele mai importante roluri ale sale.
 
Actriţele Jane Lynch şi Jane Fonda i-au adus omagii lui Lily Tomlin, în vârstă de 75 de ani, celebră pentru rolul centralistei Ernestine din show-ul TV „Laugh-In”, dar şi pentru interpretările din filme ca „Nashville”, din 1975, şi „De la noua la cinci/ Nine to Five”, din 1980.
 
Cântăreţul Sting, în vârstă de 63 de ani, a fost, de asemenea, în centrul atenţiei, Lady Gaga, Bruce Springsteen şi Bruno Mars interpretând o serie dintre cele mai cunoscute hituri ale rockerului britanic, scrie Mediafax.
 
„Este ceva să ai alţi oameni care să-ţi cânte piesele în timp ce tu nu faci nimic, decât zâmbeşti”, a declarat Sting pentru Reuters.