TOP 3 – restaurante italieneşti din Bucureşti

Apropo.ro / 01.09.2014, 18:30
TOP 3 - restaurante italieneşti din Bucureşti
În Bucureşti, sunt multe restaurante italienesti, dar nu peste tot găseşti cele mai bune paste - cu sosuri complicate, dar bune - ori salate delicioase sau celebra pizza cu blat subţire. Ce să mai vorbim despre reţetele cu peşte şi fructe de mare...

Vom trece în revistă doar 3 dintre ele, dar cu siguranţă ele sunt mai multe şi la fel de bune…

1) Trattoria Roma
Str. Eminescu nr. 114-116, sector 2 (Intersectia cu strada Tunari)
Telefon: 021.210.81.57, 0722.323.734

 


Bucătăria savuroasă a Italiei a dat lumii nu doar pizza, ci şi o multitudine de reţete extraordinare cu peste şi fructe de mare. Tratoria este în Italia una dintre cele mai renumite instituţii gourmet. Serviciile sunt mai puţin formale şi mai puţin rigide decât la un restaurant clasic, relaţia cu clienţii fiind mai caldă şi poartă o notă personală. Fidelitatea consumatorlilor face că gusturile şi preferinţele acestora să fie bine cunoscute de către personalul restaurantului.

Trattoria Roma este un tip aparte printre multitudinea de trattorii de pe piaţa de profil. Este un loc cu stil, în care lipsesc fetele de masă, unde te simţi bine şi pentru faptul că nu îţi sufla nimeni în ceafă.

Despre Trattoria Roma s-a scris prin târg, cronicile culinare fiind semnate de celebrităţi în domeniu. Specialităţile din peste (ton, spadă, spigola, dorada), fructele de mare(caracatiţa, midii, sepie, calamari, creveţi, scoici) şi reţetele consacrate din regiunea Romei au atras şi reţinut constant atenţia publicului.

Un restaurant italian sau un restaurant mediteranean se deosebeşte de altele prin prospeţimea şi simplitatea preparatelor.

 PREŢURI

O porţie de  Somon la gratar / cu sos lamaie – 24 lei

Creveţi cu usturoi şi ulei / la gratar – 42 lei

Supa zilei este doar 9 lei

O salată de fructe de mare este 28 de lei

Vezi aici meniul complet!

2) Old Nick Pub
Piaţa Lahovari, Bucureşti; Tel: 0733 525 150

Old Nick Pub a fost deschis în noiembrie 2011 în locul restaurantului Îl Peperoncino, în Piaţa Lahovari, zona Piaţa Romana, chiar la intersecţia  străzilor Dionisie Lupu şi General Eremia Grigorescu. Teatrul Ţăndărica e cel mai bun punct de reper.

Are şi un frate mai mare, în Sinaia, iar atmosfera pare una englezească, chiar dacă specificul e italienesc, cu un meniu exclusiv din „cizmă”. Frumos amenajat, cu decoruri şi culori plăcute. Locul e destul de mic, dar intim, însă  – recent – în locaţia din Bucureşti s-a deschis şi o frumoasă terasă, sus, la etaj…

Pe lângă terasă, Old Nick Pub Bucureşti are şi o zonă de club – la subsol, o zonă de pub – la parter şi o mică ceainărie, tot la etaj.

PREŢURI

O pizza costă în jur de 20 de lei, iar o baghetă asortată cu diverse mezeluri sau brânzeturi ajunge la 12 lei.
Oircum, cu 100-150 de lei, se poate mânca şi bea destul de mult şi bine.

3) La Fattoria
Şoseaua Nordului nr. 7-9; Tel: 031 104 6338, 0729 994 995, 0723 286 742

Începând din 1996, restaurantul cu specific italian „La Fattoria” este mândru de reputaţia pe care şi-a câştigat-o ca unul dintre restaurantele de top din Constanta. Datorită succesului de care s-a bucurat în timp, în anul 1997 s-a mai deschis un nou restaurant „La Fattoria” în Mamaia, respectând nivelul înalt al calităţii serviciilor.

Din februarie 2003, lanţul de restaurante şi-a deschis o nouă locaţie, în Bucureşti, în apropierea sediului Televiziunii Române, iar din mai 2006 s-a mutat în Parcul Herăstrău. Într-un cadru elegant şi într-o atmosferă specifică tradiţiei restaurantelor „La Fattoria”, avem deosebita plăcere de a vă invita să gustaţi cele mai savuroase preparate ale bucătăriei italiene, pregătite după reţete tradiţionale, cu ingrediente şi mirodenii aduse special din Italia.
 
Pe lângă tradiţionalele pizza, paste, salate şi preparatele din carne de pui, porc, vită şi peşte, în fiecare săptămână bucătarul restaurantului „La Fattoria” recomandă un meniu special ce satisface şi cele mai rafinate gusturi.

PREŢURI

Supă de spanac sau cremă supă de ciuperci – 18 lei

Tagliatelle cu somon sau pizza – 35 lei

Vezi aici meniul complet!