Primele imagini din ultimul sezon House of Cards

Apropo.ro / 11.06.2018, 15:55
Primele imagini din ultimul sezon House of Cards
Robin Wright - câştigătoarea Globului de Aur şi nominalizată la premiile Emmy - se întoarce în calitate de preşedinte al Statelor Unite în cel de-al şaselea şi ultim sezon al serialului House of Cards.

Ultimul sezon al serialului House of Cards revine pe Netflix în cursul acestui an.Nominalizaţi la Academy Award®, actorii Diane Lane, Greg Kinnear şi Cody Fern se vor alătura distribuţiei serialului. Aceştia vor fi alături de Robin Wright, dar şi de Michael Kelly, Jayne Atkinson, Patricia Clarkson, Constance Zimmer, Derek Cecil, Campbell Scott şi Boris McGiver în cel de-al şaselea şi ultim sezon al producţiei originale.

Producătorii executivi sunt Melissa James Gibson, Frank Pugliese, Robin Wright, David Fincher, Joshua Donen​, Dana Brunetti​, Eric Roth​, Michael Dobbs​ şi Andrew Davies​.

Serialul a fost creat de Beau Willimon şi este produs de Donen/Fincher/Roth şi de studiourile MRC pentru Netflix.

În anul 2013, House of Cards a devenit prima serie originală online care a primit nominalizări importante la Premiile Primetime Emmy. Seria a primit 53 de nominalizări la Emmy, cu şapte premii câştigate – inclusiv cel mai important Emmy pentru un serviciu de difuzare online, premiul lui David Fincher pentru “Outstanding Directing for a Drama Series”. House of Cards a fost nominalizat la şase premii Golden Globes şi a câştigat două. Legendara serie a primit 11 nominalizări pentru Screen Actors Guild şi a câştigat două premii; un premiu AFI; patru nominalizări la premiile Writers Guild, cu un premiu câştigat; două nominalizări la BAFTA; patru nominalizări la premiile Producers Guild; două nominalizări la premiile Directors Guild şi un premiu Peabody, pe lângă alte distincţii.