Chef-ul de origine italiană va găzdui noua emisiune „Ca la mama acasă – cu Patrizia Paglieri” la TV Paprika – FOTO

De: Alexandra Necsoiu / 08.10.2018, 10:50
Chef-ul de origine italiană va găzdui noua emisiune  „Ca la mama acasă – cu Patrizia Paglieri” la TV Paprika - FOTO
Patrizia Paglieri revine pe micul ecran, cu o nouă emisiune, de la mijlocul acestei luni. Din 15 octombrie, de luni până vineri, de la ora 21:00, TV Paprika va difuza o nouă producţie locală, „Ca la mama acasă – cu Patrizia Paglieri”. Noua vedetă de la TV Paprika i se alătură, astfel, lui Antonio Passarelli. Născută în Bahamas, Patrizia a copilărit în Italia, dar locuieşte în România din 1992 şi este cunoscută graţie rolului de jurat din sezoanele 4 şi 5 ale emisiunii „MasterChef”.

Emisiunea „Ca la mama acasă – cu Patrizia Paglieri” a fost filmată la sfârşitul acestei veri, în studioul TV Paprika din Ungaria, iar invitatul special al Patriziei este chiar fiul ei de 22 de ani, Francesco. Bazându-se pe ingrediente la îndemâna tuturor (de la busuioc, ciuperci de pădure, până la zmeură sau mălai), Patrizia găteşte fusion, făcând o combinaţie între bucătăriile italiană, românească şi internaţională şi oferindu-ne un rezultat spectaculos – reţete pline de culoare, rapide şi gustoase.

Fiecare episod ne dezvăluie două reţete delicioase şi este dat în reluare a doua zi, de la ora 11:00.

„Cred că emisiunea mi se potriveşte, am acceptat propunerea TV Paprika pentru că în format am făcut exact ce iubesc să fac: am gătit. Am acceptat imediat şi sunt foarte încântată de cum a ieşit produsul final, sper să placă şi publicului. La filmări a fost super, pentru că am găsit la faţa locului o echipă foarte, foarte simpatică şi competentă, care m-a făcut să mă simt foarte bine şi care mi-a uşurat munca”, povesteşte Patrizia.

Celelalte noutăţi ale lunii octombrie, pe TV Paprika, sunt alte trei producţii din 2018: „Jamie găteşte italieneşte” (simpaticul chef britanic şi mentorul său, Gennaro Contaldo, cutreieră însorita Sicilie şi gătesc alături de diverse „nonne” – supereroii bucătăriei italiene; din 6 octombrie, în weekend, de la ora 16:00); „Hairy Bikers: Aventură mediteraneeană” (Si şi Dave ajung, pe 2 roţi, în Italia, Sardinia, Corsica, Franţa, Insulele Baleare şi Spania; din 14 octombrie, în weekend, de la ora 19:00); „Să gătim sănătos cu Pepe” (Peter Siska e îndrăgostit de bucătăria sănătoasă şi ne învaţă reţetele lui; din 15 octombrie, de luni până vineri, de la ora 17:00).