Fanii Familiei Addams îl vor pe Johnny Depp în rolul lui Gomez în noua adaptare a filmului care se anunţă

De: Andra Voiculescu / 30.10.2020, 17:38
Fanii Familiei Addams îl vor pe Johnny Depp în rolul lui Gomez în noua adaptare a filmului care se anunţă

Săptămâna aceasta s-a aflat că Tim Burton lucrează la o versiune actualizată a serialului clasic de televiziune The Addams (Familia Addams – lb. română) care ar pune fi refăcut într-un cadru modern. Deşi se pare că proiectul se află în plină licitaţie, încă nu a început oficial producţia şi nu se ştie nici cine ar putea fi în distribuţia acestuia, mulţi fani au început să solicite pe reţelele de socializare ca Johnny Depp să joace rolul lui Gomez Addams.

Având în vedere cât de des au lucrat împreună cei doi în anii trecuţi, această alegere pare destul de evidentă. De la hituri clasice ale lui Burton precum Edward Scissorhands (OmulFoarfece) şi Ed Wood la Charlie şi fabrica de ciocolată şi Alice în Ţara Minunilor, Depp a fost în mod constant prezent în rolurile principale ale proiectelor cineastului. De fapt, Depp a condus chiar şi o readaptare a lui Burton bazată pe un serial clasic de comedie horror, când a jucat în adaptarea filmului Dark Shadows, în 2012.

Pentru fanii care speră să-l vadă pe Depp în The Addams Family, totuşi, aceasta se reduce la mult mai mult decât o simplă legătură cu Burton. Pe reţelele de socializare, fanii postează fotografii cu Depp care poartă mustaţă şi costum şi este foarte uşor să îl compari cu Gomez. Nu numai că are înfăţişarea necesară, dar prin numeroasele sale roluri consacrate în proiectele anterioare, Depp pare să aibă şi farmecul necesar pentru a juca un personaj atât de iubit. Cu siguranţă nu va fi uşor pentru niciun actor să-i urmeze pe John Astin şi Raul Julia, ambii fiind atât de iconici cu propriile lor interpretări, dar Depp are cu siguranţă potenţial.

Alături de Depp, Oscar Isaac şi Rami Malek au venit ca alte opţiuni ale fanilor pentru Gomez. De asemenea, nume precum Eva Green, Winona Ryder şi fosta soţie a lui Burton, Helena Bonham Carter, au apărut ca sugestii de casting pentru Morticia. Până când proiectul nu va primi undă verde pentru a merge mai departe, fanii vor continua probabil să speculeze despre cine ar putea fi pe lista de distribuţie a serialului.

Totodată, după succesul filmului animat de anul trecut, The Addams Family 2 va aduce familia înapoi pe marile ecrane anul viitor de Halloween (vezi trailerul fimului de animaţie aici).