Tradiţii şi Flori de Sărbători

De: Nicoleta Nicolae / 03.04.2015, 12:09
Tradiţii şi Flori de Sărbători

Primăria Municipiului Bucureşti, prin Creart - Centrul de Creaţie Artă şi Tradiţie, organizează în Parcul Cişmigiu, în perioada 4 - 13 aprilie 2015, cea de-a VI-a ediţie a evenimentului dedicat sărbătorilor pascale, "Tradiţii şi Flori de Sărbători".

În fiecare zi, între orele 10.00 şi 20.00, bucureştenii sunt aşteptaţi să intre în atmosfera de sărbătoare din Parcul Cişmigiu, plină de muzică bună, teatru, dans, ateliere de creaţie, expoziţie de iepuri şi miei, plimbări cu ponei pentru cei mici  şi tradiţionalul târg de sărbători.

Toate aceste activităţi se vor desfăşura într-un cadru festiv, decorul creionând o poveste de primăvară:  în parc vor înflori lalele luminoase supradimensionate, Foişorul se va transforma într-o imensă cutie muzicală, iar porţile în litere acoperite cu iarbă şi flori. Decorul va fi completat cu ouă decorative uriaşe ce pot fi pictate de trecători, iar iepuraşul va apărea într-un car, gata să vestească primăvară şi să se pozeze cu vizitatorii târgului.

Târgul tradiţional de sărbători

În acest an, Târgul de Paşte reuneşte meşteri, producători şi artişti plastici din toate zonele ţării. Bucureştenii vor putea alege dintr-o gamă bogată de produse tradiţionale româneşti: icoane şi ceramică, podoabe şi bijuterii hand-made, ouă încondeiate, ţesături, păpuşi, decoraţiuni şi obiecte meşteşugăreşti realizate din lemn, piele şi sticlă, miere, magiun, prăjituri, cozonaci, gogoşi, plăcinte, brânzeturi şi preparate din carne.

Surprize pentru cei mici

"Tradiţii şi Flori de Sărbători" se adresează şi celor mici, în cadrul evenimentului fiindu-le pregătite o serie de surprize: plimbări cu poneii, spectacole de teatru, sesiuni de face-painting, animatori şi ateliere de creaţie.

Astfel, în fiecare weekend, între orele 11:00 şi 14:00 şi 16:00 şi 19:00, la Foişorul din Cişmigiu vor avea loc  ateliere de creaţie educativ-distractive pentru cei mici.

 În "Laboratorul de distracţie" copiii vor îmbrăca halatele oamenilor de ştiinţă într-un atelier-spectacol special. Elsa, printesa-savant, va transforma bulgării de gheaţă carbonică în nori şi spumă, apă plată în limonadă cu fum şi chipurile morocănoase ?n fete luminoase.

În cadrul atelierelor "Insir'te, mărgărite!" şi "Mozaic creativ", Cenuşăreasa îi va învăţa pe cei mici să creeze cele mai colorate bijuterii, iar Ileana Cosânzeana va modela lutul în diverse forme decorate cu paiete, mărgele şi puficolorati.

De asemenea, îndrăgitele personaje de desene animate, Tinkerbell şi Peter Pan îi vor ajuta pe copii să construiască aripi magice la atelierul de creaţie "Magia zânelor de primăvară"

"Micii toboşari", "Felicitări vesele de Paşte", "Tu ştii cât e ora?", "Atelierul iepuraşului", şi "Scufiţa Roşie" sunt alte ateliere inedite în cadrul cărora copiii îşi vor putea pune creativitatea şi îndemânarea la încercare.

Concerte de muzică:

Pe scenă amplasată lângă Foişor, vor concerta, cvartete, fanfare, orchestre, coruri, trupe şi artişti îndrăgiţi: Orchestra Naţională " Valahia" alături de vedete ale muzicii populare, Adrian Nour, Andreea Bănica & bând, Provincialii, Jazz Hot Club România, Tudor Turcu, Corul de Copii Radio.

Accesul publicului la evenimente este gratuit!

Pentru mai multe detalii despre eveniment, consultaţi pagina de Facebook https://www.facebook.com/TraditiisiFlorideSarbatori?fref=ts şi site-ul www.creart.ro.