Trofeul României la Bouldering – Finala

De: Nicoleta Nicolae / 23.03.2015, 15:26
Trofeul României la Bouldering – Finala

Cel mai bun căţărător din România va fi ales sâmbătă, 28 martie, în finala Trofeului României la Bouldering 2015 (TRB), în Fabrica de căţărat din incinta Club Fabrica (str. 11 Iunie, nr. 50).

Trofeul României la Bouldering 2015 se află deja la a treia ediţie şi, de-a lungul timpului, i-a adunat la start pe cei mai buni căţărători din România şi Bulgaria.

Dacă nu ştiţi cum arată Fabrica de căţărat din Club Fabrica, mai jos aveţi un videoclip de prezentare: https://youtu.be/joNsu4sZiks

Ca o noutate faţă de etapele anterioare, în pauza dintre calificări şi finală va avea loc o demonstraţie a copiilor nevăzători de la Fundaţia Climb Again, care ne vor arăta că lumea lor nu e atât de diferită de a noastră şi că nimic nu este imposibil. Aşa cum, de altfel, spun micuţii căţărători într-un material VIDEO despre bouldering difuzat pe Realitatea TV: http://bit.ly/RealitateaTV

Fotografii de la ediţiile anterioare puteţi găsi aici: http://sportnjoy.ro/index.php/fabrica/

Facebook Event: Finala Trofeului României la Bouldering

Competiţia este organizată de sălile de căţărat din ţară, respectiv Fabrica de Căţărat - Bucureşti, Natural High-Braşov, Galactic Gym - Bucureşti şi One Move - Timişoara.

***

Această competiţie este “organizată de căţărători, pentru căţărători”, pentru că a fost realizată din initiaţiva exclusivă a sălilor organizatoare, fără contribuţia sau implicarea de nici o natură, financiară sau logistică, a Federaţiei Române de Alpinism şi Escaladă.

Cristi Joantă, iniţiatorul şi organizatorul acestui eveniment ne-a spus: “Consider că acest lucru este cea mai bună dovadă a pasiunii, sau chiar a dependenţei pe care acest sport le dezvoltă în rândul practicanţilor.

Pe de altă parte, eforturile sălilor organizatoare pentru realizarea acestei competiţii în anii anteriori au avut ca rezultat popularizarea sportului nostru, dovedind că prin pasiune şi implicare îl poţi aduce pe Mahomed la munte, fără ca muntele să vină la Mahomed. Vă aşteptăm cu drag la un spectacol inedit de tehnică şi forţă!”

Programul competiţiei

Categoriile sunt Open Masculin, Open Feminin şi Rookie.

Vor fi trei grupe a câte trei ore fiecare, din care pot face parte căţărători de la toate categoriile.

Grupa 1 – 09:00 – 12:00

Grupa 2 – 12:00 – 15:00

Grupa 3 – 15:00 – 18:00

Înainte de finală va avea loc demonstraţia Climb Again.

Se vor premia 3 locuri de la Open Feminin şi 3 locuri de la Masculin. Vor fi două festivităţi de premiere: una pentru Etapă şi cealaltă pentru Trofeul României. Premiile pentru Etapă vor fi oferite de Climbingshop, iar cele pentru Trofeul României, de cele 4 săli organizatoare, din taxele de participare.

***

Asociaţia Climb Again

Asociaţia Club Sportiv Climb Again activează din ianuarie 2014 ca o asociaţie non-profit a cărei misiunea este de a încuraja şi a susţine copiii, tinerii şi adulţii cu nevoi speciale – cu dizabilitaţi sau provenind din medii dezavantajate – să practice escalada ca metodă de dezvoltare a abilităţilor de viaţă şi de integrare socială.

Un număr încurajator de asociaţii şi institutii publice cu profil specific s-au alăturat deja proiectului şi au trimis periodic copii şi tineri la căţărat. Prezenţa  este deja de peste 150 de participanţi, din septembrie 2013 până în prezent. Asociaţia are sediul în Bucureşti.

***

Finala Trofeului României la Bouldering

Data şi ora: sâmbătă, 28 martie, de la ora 9 AM

Locul: Club Fabrica (str. 11 Iunie, nr. 50)

After party: Da. Cu bere oferită de S.C. Martens S.A. Galaţi

Sponsori: S.C. Martens S.A. Galaţi, C&V Water Control şi Climbingshop

Facebook Event: Finala Trofeului României la Bouldering

FABRICA pe Facebook

Fabrica de căţărat

Fundaţia Climb Again