Trupa AC/DC lansează videoclipul piesei „Rock the Blues away”

11 03. 2015, 11:31

Piesa „Rock the blues away” este al treilea single extras de pe albumul lansat în luna decembrie. Videoclipul a fost filmat în Los Angeles, în luna februarie a acestui an, după ce trupa a concertat în dechiderea premiilor Grammy.

Şi de această dată, trupa AC/DC colaborează cu regizorul David Mallet pentru clipul „Rock the blues away”, în care putem vedea o mulţime de fani entuziasmaţi, care au venit din mai multe colţuri ale lumii doar pentru a fi prezenţi la evenimentul istoric.

De curând, AC/DC a fost anunţată ca unul dintre invitaţii celebrului festival de muzică Coachella Valley Music, care va avea loc pe 10 aprilie, dar şi ai evenimentului Arts Festival ce va începe pe 17 aprilie. După cele 2 festivaluri de muzică, trupa va pleca în turneul mondial „Rock Or Bust, care va începe pe 5 mai, în Olanda.

Albumul „Rock Or Bust”, lansat pe 2 decembrie 2014, se bucură de succes şi a fost vândut în peste 2,8 milioane de copii la nivel internaţional.