Trupa italiană Ricchi e Poveri concertează la Bucureşti

14 11. 2013, 11:58

Formaţia Ricchi e Poveri vrea să recompenseze publicul din România după succesul neaşteptat de care s-a bucurat precedentul spectacol. Anul trecut, chiar înaintea concertului pe care Ricchi e Poveri l-a susţinut cu casa închisă la Sala Palatului din Bucureşti, liderul trupei, Franco Gatti, a suferit o grea pierdere: fiul său a murit. Grupul a reuşit să onoreze spectacolul, iar membrii săi sunt hotărâţi să ducă la bun sfârşit şi promisiunea făcută publicului român: „ne vom întoarce cu mult mai mult chef la anul, pentru un nou concert”, au promis la unison. Biletele pentru acest concert au fost deja puse în vânzare, la preţuri care variază între 60 şi 300 de lei.