Studiourile Disney vor produce un film live-action inspirat din desenul animat „Winnie the Pooh”

De: Nicoleta Nicolae / 04.04.2015, 12:00
Studiourile Disney vor produce un film live-action inspirat din desenul animat
Studiourile Disney vor produce un lungmetraj live-action care va fi inspirat din serialul animat şi revistele de benzi desenate din seria "Winnie the Pooh".

Având la bază poveştile scrise de britanicul A. A. Milne, ursuleţul Winnie the Pooh a devenit mai întâi protagonistul unui film de animaţie produs de compania Walt Disney în 1966 şi, de atunci, a apărut cu regularitate în filme şi seriale TV lansate de aceeaşi companie americană, informeazăcontactmusic.com.

Potrivit presei de specialitate, noul lungmetraj va spune povestea personajului Christoper Robin, devenit între timp adult, care se întoarce în universul Hundred Acre Wood, în care îi regăseşte pe prietenii săi din copilărie, inclusiv pe Winnie the Pooh.

Alex Ross Perry, scenaristul şi regizorul filmului „Listen Up Philip”, a fost angajat de grupul Disney pentru a scrie scenariul noului lungmetraj.

Nu se ştie deocamdată dacă Winnie şi prietenii săi, Eeyore, Kanga, Owl, Piglet, Rabbit, Roo şi Tigger, vor apărea în film sub forma unor personaje animate, nici dacă regizorul peliculei va folosi imagini cu animale adevărate cărora le vor fi suprapuse vocile unor actori cunoscuţi.

Citeste mai mult aici!