Uma Thurman vrea la Bollywood

11 11. 2010, 13:31

Uma Karuna Thurman, botezată astfel ca un omagiu adus
zeiţei luminii şi frumuseţii din religia hindusă, este fiica unui
celebru tibetolog, iar în perioada petrecută în India, familia
actriţei era vizitată ocazional de însuşi Dalai Lama. Acum, Uma ar
vrea să revină în India şi să joace într-un film în ţara pe care o
adoră. „Dacă aş primi un scenariu care să mă atragă, ar fi foarte
emoţionant pentru mine”, spune Uma Thurman. „Am trăit în India, iar
acolo este acasă pentru mine. Relaţia mea cu Orientul a început
încă din primii ani de viaţă. Mă simt perfect confortabil în Delhi,
este parte din sufletul meu. Am primit numele Uma pentru că tatăl
meu este savant în sanscrită şi tibetolog, iar când m-am născut, el
îşi dădea doctoratul la Harvard”.

Până ce Uma Thurman va juca într-un film la Bollywood, actriţa în
vârstă de 40 de ani şi mamă devotată a doi copii în viaţa reală,
este „Mamă pe fugă” la Acasă, duminică, 14 noiembrie.