Un meniu alternativ pentru Valentine’s Day

Apropo.ro / 14.02.2015, 12:00
Un meniu alternativ pentru Valentine’s Day
Se apropie Ziua Îndrăgostiţilor şi cu siguranţă vă întrebaţi cu ce preparate aţi putea să vă surprindeţi jumătatea. Nutriţionista Oana Tirpan propune un meniu complet "altfel", ieşit din tiparele deja plictisitoare ale bucatelor pentru Valentine's Day.
“Micul dejun: puteţi începe ziua cu o budincă aromată şi energizantă de hrişcă cu goji şi roşcove. Preparare: se lasă peste noapte cantitatea dorită de boabe de hrişcă maronie la înmuiat în apă (de 3 ori cantitatea de apă faţă de cea de hrişcă pentru că boabele îşi vor mări volumul destul de mult). Dimineaţa se scurg de apă într-o sită şi se pun într-un bol. Se adaugă goji, pudră de roşcove, nuci, miere şi esenţă de vanilie în cantităţile dorite. Toate ingredientele se găsesc la plafar la preţuri accesibile. Pudră de roşcove se aseamănă la gust cu cacao pe care o înlocuieşte, fiind chiar mai dulce şi mai aromată.  Este un deliciu şi unde mai puneţi că e şi foarte sănătoasă. Mai mult, ingredientele sunt pline de antioxidanţi şi au efecte recunoscute afrodisiace pentru a vă asigura o zi plină de pasiune şi chef de viaţă.  
          
Pentru prânz, vă propun un inedit drob de linte. Aveţi nevoie de 200 g linte, 2 cartofi, un morcov, o ţelină, cimbru, ulei, usturoi, sare. Preparare: lintea fiartă şi cartofii fierţi se macină prin maşina de tocat sau la blender, se adaugă morcovul şi ţelina rase pe răzătoarea mică, cimbrul, sarea şi usturoiul zdrobit. Compoziţia obţinuta se pune la cuptor la foc potrivit şi când e gata se stropeşte cu puţin ulei de măsline.
 
Ca desert vă recomand nişte delicioşi bulgări de orez cu stafide: 200 g de orez fiert scurs de apă şi lăsat la răcit se amestecă cu fulgi de cocos, stafide, miere şi puţină esenţă de vanilie sau rom. Se fac bulgăraşi din această compoziţie, se aşează pe un platou şi se ornează cu căpşuni proaspete.
 
 
Pentru cină festivă vă recomand să încercaţi sparanghel tras în unt de cocos şi învelit în fâşii crocante de bacon cu garnitură de quinoa cu caju.
 
Ca desert vă sugerez găluşte cu caise. E nevoie de 1 l de lapte, 100 g de fulgi de cocos, miere, griş, caise uscate, miez de nucă. Laptele se fierbe cu nucă de cocos şi puţină miere. Se adaugă griş puţin câte puţin până se face o pastă omogenă. După ce s-a fiert, se lasă la răcit şi se fac găluşte în care se pune câte o jumătate de caisă uscată. Găluştele se trec prin nucă măcinată, se pun la cuptor şi se servesc calde, cu fructe sau cremă de ciocolată tip Finetti. Fără îndoială că acest meniu nu va trece neobservat şi îl va surprinde plăcut pe cel iubit”, spune nutriţionista.