UPDATE I „Sunt celebru, scoate-mă de aici!” Dorian Popa s-a întâlnit cu şobolani, scorpioni, gândaci şi crocodili, iar Gina Pistol s-a aruncat în gol

Apropo.ro / 17.02.2015, 09:06
UPDATE I
UPDATE: Doi noi concurenţi au intrat în show-ul Sunt celebru, scoate-mă de aici. Emisiunea a debutat luni, 16 februarie, cu 10 concurenţi-vedete din cei 12 anunţaţi iniţial. După două ediţii au intrat în emisiune alţi doi concurenţi, Gabi Jugaru şi Alina Plugaru.

Ştirea iniţială: “Sunt celebru, scoate-mă de aici!” este, în primul rând, un test de supravieţuire pentru 10 concurenţi şi doi prezentatori, timp de 21 de zile, care trebuie să lase deoparte stilul de viaţă somptuos pentru o experienţă extremă în unul dintre cele mai neprimitoare locuri – jungla. Întreaga perioadă participanţii vor fi filmaţi în permanenţă. 

Sunt 10 concurenţi, la show-ul „Sunt celebru, scoate-mă de aici!”, şi toţi luptă pentru mâncare!  Prima zi din junglă nu a fost deloc o zi de acomodare, aşa cum se aşteptau unii, iar proba „Răsfăţ şi indignare”, unde Dorian Popa s-a întâlnit cu şobolani, scorpioni, crabi, gândaci şi crocodili, l-a pus în dificultate.

Dar, motivat de faptul că echipa sa depinde în totalitate de el, artistul a făcut tot ce i-a stat în putere pentru a trece cu brio de toate provocările.

FOTO: protv.ro

După ce Cabral şi Bobonete, prezentatorii acestui show, l-au pus să stea cu picioarele într-un acvariu alături de un crocodil, artistul a avut parte şi de „o baie” cu gândaci. A băgat capul în vomă şi s-a „plimbat” printre şoareci şi scorpioni, ca să facă rost de mâncare pentru toată lumea!

Totuşi, Dorian nu a reuşit să adune decât patru steluţe, adică să ducă la colegii lui doar patru porţii de mâncare, deşi ei sunt zece.

FOTO: protv.ro

Concurenţii sunt: Elena Merişoreanu, Cătălin Moroşanu, Gina Pistol, Ruby, Dorian Popă, Pacha Man, Elena Lasconi, Mihai Trăistariu, Andreea Moldoveanu (casnica de la Masterchef) şi Luminiţa Nicolescu, antrenoarea de fitness a Valentinei Pelinel.

Vezi ce a păţit Gina Pistol în miez de noapte şi cum a sărit în gol, dar şi alte imagini, pe suntcelebru.protv.ro


 

FOTO: suntcelebru.protv.ro


“I’m A Celebrity… Get Me Out Of Here!” este un format ITV Studios, distribuit internaţional de ITV Studios Global Entertainment. Reality-show-ul a fost lansat în 2002 în Marea Britanie, şi apoi preluat cu succes în mai multe ţări din Europa, precum Franţa, Germania, Ungaria, Norvegia, Suedia, dar şi în Statele Unite şi India. În fiecare ţară în care a fost difuzat a înregistrat rezultate spectaculoase, poziţionându-se pe primul loc în preferinţele publicului.