Weekend în Bucureşti: 10 evenimente din perioada 30 ianuarie – 1 februarie

De: Nicoleta Nicolae / 29.01.2015, 10:00
Weekend în Bucureşti: 10 evenimente din perioada 30 ianuarie - 1 februarie
La sfârşit de lună ianuarie şi început de februarie, oferta concertelor este şi mai stufoasă, dar avem şi piese de teatru interesante şi mai ales circ spectaculos, pentru că a venit în oraş Cirque du Soleil!

1) „Dineu cu proşti”
TNB, 30 şi 31 ianuarie, 20.00

Dacă vreţi să vă distraţi, să uitaţi de griji, să vă amuzaţi, vreţi să râdeţi, şi iar să râdeţi, atunci mergeţi în curând să vedeţi această comedie savuroasă, bine construită, vie, alertă, eficace, cu o distribuţie perfectă… DETALII & BILETE, AICI

Durata: 1 h 40 min. (Fără pauză)

Program:

30 ian 2015 (Sala Studio) 20:00
31 ian 2015 (Sala Studio) 20:00


2) „Lecţia de violoncel”
Teatrul Metropolis, 31 ianuarie, 16.00

 

După 20 de ani de căsnicie, Eva (Lamia Beligan) o fostă vedetă de film, trăieşte suspiciunea că soţul ei, politicianul George Popa (Radu Beligan), îi este infidel.

Rănită profund în orgoliu, participă la un casting unde obţine un rol într-un film american, dar pentru interpretarea lui, ea trebuie să înveţe să cânte la violoncel doar în trei luni. În felul acesta, îl cunoaşte pe tânărul profesor Radu Manoliu (Marius Manole) care este însurat cu Gabi (Tania Popa/Rodica Ionescu) şi au doi copii.

Dacă la început profesorul de violoncel i se pare Evei dezagreabil, treptat se îndrăgosteşte de acesta, şi fără scrupule îl seduce, negândindu-se la consecinţele care nu întarzie să apară.

Despre alegerea Evei, între rolul pe care şi-l doreşte cu disperare, bărbatul de care s-a îndrăgostit şi actualul soţ, veţi vedea în comedia Lecţia de violoncel. DETALII & BILETE, AICI

3) Concert Paula Seling & Ovi
Berăria H, 30 ianuarie, 23.00

Pe 30 Ianurie, de la ora 23.00, Berăria H te invită la un spectacol cum nu ai mai văzut. Paula Seling şi Ovi îţi oferă un show de legendă, voce şi pian, într-un tandem ce te va cuceri instantaneu, pe scena oraşului cu chef de viaţă. PENTRU BILETE, CLICK AICI!

4) Amna & The Band
Berăria H, 31 ianuarie, 22.00

Energia dezlănţuită a unui spectacol de zile mari te aşteaptă sâmbătă, 31 Ianuarie, de la ora 22.00, doar în Oraşul cu Chef de Viaţă!

Amna urcă pe scena Berăriei H pentru a-ţi oferi un concert exploziv, un spectacol incendiar şi o supradoză de distracţie!

Iar – după concert – petrecerea continuă cu Berăria H by Night, muzică, DJ şi mulţi oameni cu chef de viaţă. PENTRU REZERVĂRI, CLICK AICI!

5) Concert Kumm
Club Fabrica, 30 ianuarie, 21.00


La 150 de luni de la lansarea albumului „Confuzz” (2002), formaţia originară din Cluj-Napoca îşi reuneşte forţele cu fostul solist Dan Byron pentru o serie de concerte ce vor revizita piesele de pe acest album emblematic pentru trupa Kumm şi pentru rockul românesc în general.  DETALII & BILETE, AICI

Concertul din club Fabrica din Bucureşti, de vineri – 30 ianuarie (21.00), va fi urmat de următoarele în ţară:

– 31 ianuarie, Cluj-Napoca, Flying Circus Pub
– 6 februarie, Iasi, Underground Pub

6) Luna Amară & Space Needle
Club Fabrica, 31 ianuarie, 21.00

 

Luna Amară – al cărei ultim album, Live la Conti, a fost recent votat de METALHEAD “Cel mai bun album alternative al anului 2014” – va cânta sâmbătă, 31 ianuarie, în Club Fabrica (str. 11 Iunie, nr. 50), de la ora 21.00. În deschidere a confirmat participarea trupa de grunge Space Needle. DETALII & BILETE, AICI

7) Metalhead Alt Rock Awards
Club Colectiv, 30 ianuarie, 20.00

Pe 30 şi 31 ianuarie, în Club Colectiv, pentru al optulea an consecutiv, Metalhead premiază cele mai bune realizări muzicale ale anului 2014 în deja tradiţionala gala Metalhead Awards. Şi anul acesta fanii au votat cele mai bune trupe, locaţii, concerte şi albume.

Ziua de vineri, 30 ianuarie, este dedicată rockului alternativ, aşa că îi puteţi vedea LIVE în Club Colectiv din Bucureşti, de la ora 20:00,pe:

Alternosfera – Best Romanian Alternative Rock Band (pentru al doilea an consecutiv)
Luna Amară – Best Romanian Alternative Release – Live la Conti
The Kryptonite Sparks – Best Romanian Alternative Newcomer

Metalhead anunţă invitaţii speciali ai serii de sâmbătă, 31 ianuarie: grecii de la Rotting Christ. TOATE DETALIILE, INCLUSIV DESPRE BILETE, SUNT AICI!

8) Cirque du Soleil – Quidam
Romexpo, Vineri, 30 ianuarie, orele 20:00
Sâmbătă, 31 ianuarie, orele 20:00
Duminică, 1 februarie, orele 13:00 şi 17:00

Cirque du Soleil are plăcerea să anunţe spectacolul Quidam la Bucureşti! Doar cinci reprezentaţii la Romexpo, Pavilionul Central, de pe 29 ianuarie pe 1 februarie 2015.

Quidam a avut premiera mondială sub cupola Cirque du Soleil din Montreal în aprilie 1996. De-atunci, spectacolul a fost în turneu pe cinci continente si a fost văzut de milioane de oameni.

În decembrie 2010, Quidam a pornit într-o nouă călătorie cu aceeaşi producţie captivantă, dar adaptată pentru arene, initial străbătând America de Nord. Distribuţia internaţională reuneşte 45 de artişti de top, acrobati, muzicieni, cântăreţi şi actori. DETALII ŞI BILETE, AICI

9) Boulder Open – Fabrica de Căţărat
Club Fabrica, 31 ianuarie, 11.00-20.00

Pe lângă competiţia obişnuită de escaladă, adresată celor care practică boulderingul, profesionişti şi începători, veţi putea vedea demonstraţia de căţărare pe perete înclinat, cu prize, a acestor copii. Evenimentul va avea loc sâmbăta aceasta, 31 ianuarie, în Club Fabrica (str. 11 Iunie, nr. 50), pe parcursul întregii zile (11:00 – 20:00). VEZI AICI PROGRAMUL ŞI TAXA DE PARTICIPARE

10) Expoziţia „Fotografia ca Terapie”
Galerie Odeon, 20 ianuarie – 10 februarie

DanaArtGallery, Galeria Odeon şi Florentina Andreescu vă invită să vizitaţi expoziţia de fotografie intitulată Fotografia ca Terapie, semnată de Andreea Chiru, psihoterapeut şi fotograf de artă.

Vernisajul a avut loc pe 20 ianuarie, la Galeria Odeon (în foaierul sălii Studio a teatrului), iar expoziţia poate fi vizitată în perioada 20 ianuarie – 10 februarie 2015. MAI MULTE DETALII, AICI