Zmeura de Aur 2014: Lista nominalizărilor pentru cele mai proaste filme și performanțe actoricești

15 01. 2014, 17:45

„Grown Ups 2” a fost nominalizată inclusiv la categoriile „cel mai prost film”,”cea mai proastă continuare”, „cea mai proastă distribuție” și „cel mai prost scenariu”.

Horoscop 2014 – Vezi ce prevăd astrele pentru zodia ta în 2014!

Adam Sandler, care a scris scenariul și a jucat în „Grown Ups 2”, a fost nominalizat la categoria „cel mai prost actor în rol principal”.

Celelalte lungmetraje nominalizate la categoria „cel mai prost film al anului” sunt „The Lone Ranger”, „After Earth”, „A Madea Christmas” și „Movie 43”.

Filmele „After Earth”, „A Madea Christmas” și „Movie 43” au primit fiecare șase nominalizări.

Premiile Zmeura de Aur, care valorează fiecare doar câțiva dolari și au formă de zmeură aurie, pusă pe o peliculă de 8 mm ciopârțită, au fost create în 1980, la inițiativa lui John Wilson, un cinefil împătimit, ca un „antidot” la frenezia care cuprinde Hollywoodul în sezonul premiilor cinematografice, ce culminează în fiecare an, în luna februarie, cu gala Oscar.

Cea de-a 34-a gală a premiilor Zmeura de Aur va avea loc cu o zi înainte de decernarea premiilor Oscar, pe 1 martie.