Ce te aşteaptă în viaţă, în funcţie de linia inimii!

De: Nicoleta Nicolae / 23.05.2016, 09:30

Ce te aşteaptă în viaţă, în funcţie de linia inimii!
Linia inimii, pe palma mâinii dominante, este un indicator important al personalităţii şi, pe lângă asta, îţi dezvăluie calităţile, defectele şi chiar modul în care eşti perceput de cei din jur.


 A) În cazul în care linia inimii se termină sub degetul mijlociu, te-ai născut pentru a fi lider. Eşti o persoană ambiţioasă, independentă şi inteligentă. Judeci destul de mult înainte de a lua o decizie. Ai un comportament autoritar şi de cele mai multe domini persoanele cu care intri în discuţii. Eşti o fire destul de rece şi insensibilă în relaţiile cu cei din jur.  

 B) Dacă linia inimii se termină între degetul arătător şi mijlociu, atunci eşti persoană care se lasă foarte uşor influenţată. Asculţi sfaturile tuturor şi de aceea eşti uneori ezitant în deciziile pe care le iei. Pentru că ştii să asculţi pe toată lumea, eşti considerat a fi o persoană de încredere. O calitate deosebită este aceea că ai foarte mult bun simţ.
 
 C) În cazul în care linia inimii se termină sub degetul arătător, în adâncul tău eşti o fire intuitivă. Eşti tipul de persoană care înţelege oamenii cu adevărat. Prin gesturile şi gândirea ta, nu laşi pe alţii să vadă cât de multe ştii. Eşti o persoană care citeşte omul doar ascultând tonalitatea vocii. Pe lângă faptul că citeşti oamenii, ştii foarte bine cum poţi fi şi tu citit. Ştii foarte bine când eşti manipulat şi ştii să manipulezi şi tu la rândul tău, însă destul de rar recurgi la asta.
 
 D) În cazul în care linia inimii se termină între degetul arătător şi degetul mare, eşti tipul de persoană grijulie. Ai foarte multă răbdare şi eşti întotdeauna bine intenţionat. Ai o inimă mare şi ajuţi pe toată lumea. Tu eşti deschis cu orice persoană pe care o întâlneşti, arăţi lumii totul şi nu ai nimic de ascuns.