Care au fost primele slujbe ale celor mai bogaţi miliardari din lume!

De: Pusa Toader / 24.03.2016, 11:00
Care au fost primele slujbe ale celor mai bogaţi miliardari din lume!
Majoritatea oamenilor care acum câştigă o mulţime de bani, se deplasează cu avioanele, iahturile şi vapoarele personale – şi au propriul imperiu al afacerilor – au pornit în viaţă, ca în filme, cu o slujbă de nimic. Iată aşadar cum au câştigat primii bani 10 miliardari celebri ai lumii.

Kevin Plank

Avere: 1,7 miliarde dolari

Prima slujbă: tundea gazonul

Kevin Plank conduce compania Under Armour, care este considerată lider în producţia a câtorva linii de accesorii sport pe plan internaţional. Plank şi-a câştigat primii bani la 10 ani, tunzând gazonul vecinilor săi din Maryland. În timpul verii, câştiga 10-30 de dolari de peluză, făcând în jur de 150 de dolari pe săptămână. A trecut de la întreţinerea gazonului la vânzarea de brăţări, iar în curând a avut ideea cu Under Armour, care a devenit populară şi l-a transformat rapid în miliardar.

 

Giorgio Armani

Avere: 8,5 miliarde dolari

Prima slujbă: asistent fotograf

Armani visa la o carieră în domeniul medicinii, dar din cauza notelor proaste, a ales calea armatei. Cu toate acestea, prima lui slujbă a fost într-un magazin din Milano, ca asistent fotograf. Prin altele, trebuiă să aranjeze manechinele din vitrină. Curând, a fost promovat, lucrând în departmentul de achiziţii al magazinului, unde a învăţat multe lucruri despre casele de modă, înainte de a înfiinţa propria afacere de miliarde.

 

Michael Bloomberg

Avere: 31 miliarde dolari

Prima slujbă: parca maşinile altora

Michael Bloomberg, primarul New York-ului, provine dintr-o familie săracă, tatăl său având slujba de contabil. Prima lui slujbă consta în parcarea maşinilor la Harvard şi John Hopkins, în timp ce studia aici. Mai apoi, s-a angajat pe Wall Street înainte de a deschide Bloomberg L.P, despre care se spune că a stârnit o revoluţie în sistemul de securitate al informaţiilor pe plan mondial.

 

Oprah Winfrey

Avere: 2,7 miliarde dolari

Prima slujbă: casieră la băcănie

Azi este una dintre cele mai bogate femei din lume dar, pe când învăţa la Universitatea Tennessee, s-a angajat casieră la un magazin lipit de frizeria tatălui său. În acea perioadă, nici măcar nu avea voie să vorbească cu clienţii pe care îi servea. Mai târziu, la 16 ani, s-a angajat la un post de radio local, să citească ştiri, iar restul e istorie.

 

 

Charles Schwab

Avere: 5,1 miliarde dolari

Prima slujbă: culegător şi vânzător de nuci

Magnatul conduce una dintre cele mai mari companii de prelucrare a oţelului din SUA, dar primii lui bani au provenit din culegerea şi vânzarea nucilor la piaţă. Schwab găsea nucile în pădurile din vecinătate şi le vindea cu 5 dolari sacul. Mai târziu, pe la 13 ani, a început să crească găini pentru a vinde ouăle. La 14 ani, a început să-i placă golful, aşa că a devenit băiat de mingi.

 

 

Warren Buffett

Avere: 47 miliarde dolari

Prima slujbă: distribuia ziarele

Warren Buffett este cel mai de succes investitor şi CEO la Berkshire Hathway, care se numără printre cele mai populare companii din lume. A început prin a distribui ziare vecinilor de pe bicicleta sa, la vârsta de 13 ani. Mai târziu, la liceu, a început propria afacere, cu nişte aparate de joc. Până să termine liceul, câştigase deja 10.000 de dolari.

 

 

George Lucas

Avere: 4,2 miliarde dolari

Prima slujbă: asistent universitar

Lucas, considerat acum o figură legendară a cinematografiei mondiale, şi-a început cariera ca asistent universitar, predându-le studenţilor care studiau producţia de documentare. Lucas şi-a început cariera în film alături de Francis Coppola, iar curând a intrat în rândul celor mai bogaţi oameni de la Hollywood, graţie succesului seriei “Star Wars”.

 

Steve Jobs

Avere: 11 miliarde dolari

Prima slujbă: la HP

În timpul liceului, Steve Jobs a primit o slujbă de vară la Hewlett-Packard (HP), în Silicon Valley, unde a avut ocazia să-l cunoască pe cofondatorul Apple Steve Wozniak. De asemenea, a înfiinţat o afacere care îi ajuta pe oameni să facă apeluri telefonice de lungă distanţă.

Bill Gates

Avere: 72 miliarde dolari

Prima slujbă: programator computere

Bill Gates, care acum deţine Microsoft, a renunţat să studieze la Harvard pentru a-şi urma pasiunea pentru tehnologie. La început, a lucrat ca simplu programator. Mai târziu, a devenit cel mai bogat om de pe planetă.

 

Michael Dell

Avere: 15,9 miliarde dolari

Prima slujbă: spălător de vase

Michael Dell este cofondator şi CEO al uneia dintre cele mai populare companii de PC-uri, Dell. La 12 ani, acesta a început să câştige primii bani ca spălător de vase la un restaurant chinezesc. Mai apoi, a fost promovat ca ospătar la acelaşi restaurant, iar în scurt timp s-a mutat la un local cu mâncare mexicană. După aceea, a început să vândă abonamente la publicaţia the Houston Post prin telefon. De asemenea, obişnuia să cumpere computere vechi, le repara şi le vindea din uşă în uşă, asta înainte de a-şi înfiinţa propria companie de miliarde.