Dragoş Bucur, dezvăluiri emoţionante despre boala de care suferă de 14 ani: „Mi-a schimbat viaţa. Sunt sătul de ace, injecţii, teste, nervi, dependenţă”

Tot în postarea „Diabetul, un amic”, Dana Nălbaru şi fiica lor Sofia povestesc din perspectiva lor cum se desfăşoară existenţa de zi cu zi.

Dana Nălbaru şi-a retras DEFINITIV fiica de la şcoală: „Am retras-o pe Sofia de la şcoală. DE TOT!”

Dana Nălbaru, criticată că nu se îngrijeşte şi că arată precum o „servitoare“. Ce a răspuns artista? – FOTO

O poveste de dragoste emoţionantă! Cum a cucerit-o Dragoş Bucur pe Dana Nălbaru

Cum arată locuinţa ecologică a lui Dragoş Bucur şi a Danei Nălbaru. Casă este estimată la 300.000 euro

„Pentru cei/cele care nu stiu trebuie sa spun, inca de la inceput, ca am acasa un diabetic. Asa l-am luat, asa m-am indragostit de el, asa m-a cucerit. Despre Dragos e vorba si o sa va spun cateva cuvinte despre viata mea alaturi de diabetul sau.

Stiti, noi doi (eu si diabetul lui Dragos) ne-am cam imprietenit. A fost dragoste la prima vedere pentru ca a venit la pachet cu proprietarul. Cand si-a scos prima oara pen-ul ca sa-si faca insulina (luase niste ciuperci la cuptor dar voia sa ma impresioneze) am facut ochii mari, ca cepele, si el a mustacit multumit…”Am cucerit-o” si-a zis in gand. Eu ma intrebam daca nu-l doare si chiar l-am intrebat iar el a mimat o grimasa in timp ce acul intra in burta. Actor. Dupa cinci zile acceptam cererea lui in casatorie si dupa sapte luni eram doamna Bucur. Ok, asa ma cheama in buletin: Alina Daniela Bucur.

La inceput nu aveam nici cea mai mica idee despre ce inseamna hipo si hiper. Vedeam ca se testeaza des, ca isi face insulina, ca isi cantereste mancarea (a avut o perioada in care mergea cu cantarul in geanta la restaurant) dar, cu timpul, am invatat cam tot ce e important sa stiu despre diabet.

Azi acele, insulina, testele, senzorii, pompa fac parte din viata mea. De multe ori ma intreb daca el nu s-o fi saturat de ele dar il vad pozitiv mereu si firesc in relatia lui cu diabetul asa ca ma linistesc.

Mi-a spus de cateva ori ca boala asta i-a facut viata mai buna. Pare ciudat, dar imi explica despre cum l-a organizat, cum l-a educat si, mai ales, despre cum l-a invatat sa inteleaga cu adevarat care sunt marile valori ale vietii. Si eu am invatat de la el.

Desi are perioade extrem de solicitante din punct de vedere profesional si asta ii afecteaza glicemiile pe o perioada mai lunga de timp, desi ma ingrijorez pentru fiecare noapte pierduta la cate-o filmare, desi il vad uneori confuz de la hipo sau nervos de la hiper, el e aproape tot timpul “treaz”…inauntrul sau stie foarte bine ce are de facut de fiecare data si face. Face asa de bine si de discret (are grija de el) incat reuseste sa ne fereasca pe noi (pe mine si pe copii) de diabet. Nu se plange niciodata, nu spune niciodata “nu pot” atunci cand am nevoie de ajutor (si poate nu tot timpul se simte bine), nu e mofturos sau pretentios, ba e chiar vesel si mereu gata sa gaseasca o solutie. Odata si-a uitat insulina acasa, stia ca plec in oras si m-a sunat sa i-o duc. In graba mea am uitat sa o iau…pe drum mi-am facut mii de procese de constiinta, aveam o intalnire importanta si nu mai aveam timp sa intorc. L-am sunat sa-i spun ca i-am uitat insulina si eram aproape sigura ca o sa ma certe (eh, sechele din trecutul meu indepartat) dar a fost extrem de calm si a zis ca va gasi o alta solutie, sa stau linistita. Firescul cu care se raporteaza la problemele zilnice este ceva ce invat mereu de la el. La mine, daca apare o problema, se produce panica. La el se activeaza cu calm cautarea solutiei. O singura data s-a enervat tare. Cand si-a uitat borseta cu teste si insulina la hotel, in Paris. Iar eu, o singura data m-am speriat ingrozitor. Intr-o noapte, cand a intrat in hipo si i-a luat cateva zeci de secunde bune ca sa ma recunoasca si sa-mi poata spune ceva. M-am panicat, desigur, i-am adus zahar si am asteptat sa isi revina. In rest, viata e ca la orice alta familie. Cu hidrati, dulciuri, munca, vacante, copii, prieteni si muulte vise frumoase de implinit in viitor.

Va imbratisez,

Dana

Cand am aflat ca am diabet am crezut ca viata mea va fi un chin, intelesesem ca nu voi mai putea bea cafea, manca banane si capsuni! Primii doi-trei ani viata mea au fost intr-adevar un chin, deoarece accesul la informatie era mult mai putin facil ca in prezent, cartile  greoaie, iar comunicarea cu medicii destul de “pe fuga”.

Diabetul mi-a schimbat viata, mi-a facut-o mai ordonata, pe mine m-a invatat sa  cantaresc mai bine lucurile din ea, autocontrolul a devenit important si in general mi-a ordonat altfel prioritatile. Bineinteles ca daca as putea sa scap de el, as scapa. Sunt satul de ace, injectii, teste, senzori, calcule, hidrati, nervi, hidrati, unitati de masura, autocontrol si dependenta. Dar daca as putea alege sa nu fi avut diabet niciodata… ei bine, cred ca as spune pas! Sunt omul din prezent si ca rezultat al acestei boli care m-a modelat in asa fel incat sa ii fac fata, cred ca fara ea as fi fost un om mai sarac si un alt Dragos Bucur.

Nu iubesc diabetul, dar ii multumesc.

Dragos”