„Gura lumii”, principalul motiv al depresiei postdivorţ

De: Cătălina Matei / 30.11.2016, 10:00
„Gura lumii”, principalul motiv al depresiei postdivorţ
Statisticile arată că tulburările mentale şi de comportament sunt de aproximativ 30% din totalitatea patologiilor medicale raportate în România. Parte din acestea derivă din probleme familiale acutizate, printre care şi divorţurile.

Potrivit Divorce Journey, principalii factori care determină apariţia depresiilor postdivorţsunt lipsa banilor, frica de un nou început sau teama de pierdere a privilegilor socio-materiale şi de imagine. „Sentimentul de pierdere, teama de eşec, vinovăţia faţă de copii şi de sine, mai ales după mai mulţi ani de implicare ntr-o relaţie matrimonială, reprezintă motivele principale ale instalării depresiei post divorţ.Mai mult, frica de nou şi lipsa banilor induc anxietate. Aceasta,netratată la timp, evoluează spre depresie”, declară dr. Gabriela Saulea, managerul Divorce Journey.

Depresia apare şi în perioada imediată a divorţului, deoarece divorţul este privit ca al doilea motiv de stres major, după decesul unei persoane apropiate. În 2015 au divorţat 31.527 de cupluri doar în România.În ţară,cele mai mari presiuni,ulterioare divorţului, provin de la persoanele apropiate şi dinspre cunoscuţi, iar asta se datorează imaginii pe care o proiectăm către terţi. 

„Depresia este mai vizibilă la femei decât la bărbaţi, însă acestea sunt mai atente cu sănătatea lor decât bărbaţii şi se îndreaptă către cabinetele specialiştilor. Nu-i de neglijat faptul că şi bărbaţii,  în ultimii 5 ani, au început să accepte sfaturile medicilor ca urmare a mediatizării efectelor secundare ale depresiei cronice în lipsa unui tratament”, continuă Gabriela Saulea.

Răspunsul la tratament este similar pentru ambele sexe, însă persoanele care depindeau de parteneri până în momentul divorţului se recuperează mai greu decât cele mai independente. La fel se întâmplă şi cu stările de disconfort psihic după divorţ.

Diminuarea interesului sau a plăcerii pentru majoritatea activităţilor sociale, scăderea ponderală semnificativă involuntară sau, din contră, creşterea în greutate, insomnia sau hipersomnia sunttoate manifestări ale disconfortului psihic. Urmate de agitaţie sau lentoare psihomotorie, astenia, sentimentul de inutilitate, vinovăţie excesivă şi autoreproşul, conturează modelul depresiei.

Simptomele accentuate ale depresiei precum diminuarea capacităţii de concentrare, gândurile recurente de moarte şi suicid sau riscul automutilării sunt asociate suferinţei şi deteriorării semnificativea contextului social, profesional şi familial al persoanei.În urma unei astfel de depresii, oamenii sunt mai predispuşi la bolile endocrinologice, digestive, cardiace şi autoimune. Atât depresia, cât şi divorţul pot fi ereditare într-o familie, din cauza tiparelor comportamentale moştenite. Este dovedit faptul că femeile însărcinate, care manifestă simptome de depresie, transmit şi copilului aceste tulburări.

 “6 luni de solitudine după divorţ”

„Mai este important de ştiut că bărbaţii rezistă mai puţin timp singuri, iar pentru a-şi valida masculinitatea se aruncă repede în noi relaţii. Femeile sunt mai precaute şi mai inhibate din punct de vedere sexual. Pentru ambii, deopotrivă, se recomandă o perioadă de solitudine de minimum 6 luni, pentru înţelegerea divorţuluişi debarasării de obiceiurile instalate în căsătorie, dar şi a tiparelor comportamentale care au atras partenerul nepotrivit”, spune Gabriela Saulea. 

Consultaţiile unui psiholog sau ale unui “coach” ajută decisiv la depăşirea acestei etape, mai mult decât sfaturile unor prieteni.

„Divorce Journey” durează între 6 şi 8 luni

„O persoană divorţată, odată ce devine membră în comunitatea Divorce Journey este preluată şi condusă de o întreagă echipă de specialişti până în punctul în care îşi poate relua, conştientă şi împuternicită, frâiele noii sale vieţi. Membrii comunităţii Divorce Journey pot accesa servicii de psihologie adulţi sau copii, coaching, consiliere parenting, activităţi de educaţie sau socializare pentru adulţi singuri sau pentru copiii lor, alte acţiuni de redefinire a imaginii personale, a încrederii în sine şi a echilibrului personal”.

Un program durează în medie între 6 şi 8 luni, dar depinde şi de răspunsul fiecărei persoane la tratament. După ce este depăşită această perioadă dificilă se constată reluarea unui nou curs al vieţii.