10 citate pentru a însenina ziua cuiva

De: Mihaela Enache / 02.09.2013, 11:00
10 citate pentru a însenina ziua cuiva
Toată lumea are probleme și necazuri. Dar adevărata provocare este modul în care le faci față fără să renunți. Dacă cineva apropiat ție se simte supărat dintr-un anumite motiv sau ceva nu s-a întâmplat așa cum și-a dorit, atunci citește-i aceste citate pentru a-i lumina ziua. Sau poți să îi trimiți aceste citate într-un mesaj de încurajare.

1. „Nu este niciodată prea târziu să fii ceea ce ai fi putut să fii.” – George Eliot

2. „Există doar două moduri de a-ți trăi viața. Unul dintre ele este ca și cum nu există miracole. Celălalt este ca și cum totul este un miracol.” – Albert Eistein

3. „Mai întâi te ignoră. Apoi râd de tine. Apoi se luptă cu tine. După care tu câștigi.” – Mahatma Gandhi

4. „Cel mai bun remediu pentru cei care se tem, se simt singuri sau nefericiți este să iasă afară, undeva unde pot fi liniștiți, singuri cu cerul, natura și Dumnezeu. Pentru că numa atunci poți simți că totul e așa cum trebuie să fie și că Dumnezeu își dorește să vadă oamenii fericiți, în mijlocul frumuseții simple a naturii.” – Anne Frank

5. „Înțelepții vorbesc pentru că au ceva de spus. Proștii vorbesc pentru că trebuie să spună ceva.”  – Platon

6. „Nu încetăm să ne mai jucăm pentru că îmbătrânim; îmbătrânim pentru că nu ne mai jucăm.” – George Bernard Shaw

7. „Practică speranța. Pe măsură ce speranță devine un obicei, poți obține o stare de spirit permanent fericită.” – Norman Vincent Peale

8. „Dacă nu crezi că fiecare zi e o zi bună, încearcă să te lipsești de una.” – Cavett Robert

9. „Ține minte, dacă vreodată ai nevoie de o mână de ajutor, vei găsi una la capătul brațului.” – Audrey Hepburn

10. „Nu aștepta ca lumina să apară la capătul tunelului, pășește într-acolo și aprinde-te pe tine însuți.” – Sara Henderson

Nu te poți aștepta ca fiecare zi să se dovedească strălucitoare și excelentă. Este firesc să fie și câteva zile rele în viața ta. Dar trebuie să înveți să le depășești și să mergi înainte. Nu-i așa?! Sperăm că aceste citate vor ajuta la luminarea zilei persoanei dragi.