10 lucruri pe care nu le știai despre regina Elisabeta

De: Marian Andrei / 12.04.2014, 13:30
Aproape fiecare știe câte ceva despre Regina Marii Britanii: despre ținutele ei pastelate, despre pălăriile pe care le poartă, faptul că mai are puțin și va deveni monarhul cu cea mai lungă domnie.

Din cauza faptului că dă foarte rar interviuri și, spre deosebire de fiul său, Prințul Charles, nu a scris nicio carte, viața personală a reginei este foarte puțin cunoscută.

Ținând cont că în curând Regina va împlini venerabila vârstă de 88 de ani, ne-am gândit să vă prezentăm câteva lucruri mai puțin cunoscute despre ea.

10. Are două aniversări

Avand în vedere semnificație, fiecare om are o zi de naștere. Unii chiar se „lungesc” în weekend și există chiar persoane care sărbătoresc o săptămână întreagă.

Dar cum ar fi să îți sărbătorești, an de an, ziua de naștere de două ori pe an, la interval de cateva luni?

Ei bine, Regina (ca și alți monarhi ai Angliei, de altfel) are două zile de naștere: una oficială și una privată.

Ținând cont de numărul mic de zile însorite din Anglia, monarhia a decis ca sărbătorirea „oficială” a zilei de naștere să aibă loc vara (în iunie), atunci când sunt șanse mari ca vremea să fie frumoasă, permițând desfășurarea paradei și participarea locuitorilor la serbări. 

Ziua de naștere „adevărată” a Reginei este pe 21 aprilie, sărbătorirea evenimentului făcându-se în familie.

9. A avut mai mult de 30 de câini în timpul domniei sale

Cele mai multe persoane (dintre cele care iubesc aceste animale) au 2-3 câini pe parcursul vieții. Ei bine, Regina a avut numai în timpul domniei, mai mult de 30 de câini, uneori mai mulți odată. Primul ei câine, un corgi, i-a fost făcut cadou la împlinirea vârstei de 18 ani. Pentru că familia regală are propria canisă, mulți dintre câinii Reginei au fost descendenți ai lui Susan.

În acest moment, Regina are nu mai puțin de cinci câini corgi,  Emma, Linnet, Monty, Holly și Willow; și încă patru „dorgi”, o rasă creată chiar de familia regală prin încrucișarea corgi-ului cu baset, Cider, Berry, Candy și Vulcan.

8. Un servitor a fost odată retrogradat pentru că îi îmbăta câinele

Atunci când regina lipsea de la reședința sa, servitorul care avea câinele în grijă obișnuia să-i pună în apa de băut wisky și gin, pentru a-i amuza pe ceilalți servitori. Acest lucru a fost descoperit după moartea unuia dintre câini. Veterinarul care a fost însărcinat să afle cauza morții a descoperit urme de alcool și acest lucru a fost comunicat imediat Reginei.

Având în vedere că „potăile” regale poartă încălțăminte de cauciuc pentru a nu-și răni picioarele pe aleile din grădina palatului, este de mirare că servitorul a scăpat doar cu retrogradarea și nu a fost concediat.

7. Regina a fost cercetașă

În 1937, la vârsta de 10 ani, Esabeth a II-a a devenit cercetașă. A fost membră a 1st Buckingham Palace Unit împreună cu alte fete. Acum, cand a devenit Regină, este patronul oficial al cercetașelor, președintă fiind Contesa de Wessex.

6. Nu are pașaport și permis de conducere iar mașinile regale nu au numere de înmatriculare

Chiar dacă a vizitat numeroase țări, Regina nu are pașaport. Explicația acestui lucru, care este valabilă și pentru permisul de conducere și numerele de înmatriculare ale mașinilor sale, este că aceste acte sunt emise de… Regină însăși.

Ați putea crede că Regina nu a condus niciodată, folosind doar serviciile șoferului său, dar ați greși. Pentru că obișnuiește să mai facă câte o tură pe domeniile regale.

5. Are cont de Facebook

Deși Majestatea Sa nu are o pagină personală, există o pagină oficială a Monarhiei britanice, unde se postează destul de frecvent, de la repere istorice până la fotografii cu noul membru al familiei regale, micuțul Prinț George.

4. A fost primul șef de stat care a trimis un e-mail

În 1976, înainte ca lumea să afle că va apărea e-mailul și chiar înainte ca internetul să capete aspectul actual, Regina a trimis primul său e-mail.

Acesta a fost trimis pe ARPANET, precursorul internetului modern, de la o bază de cercetări a armatei.

3. A supraviețuit unei împușcături și unei tentative de viol

Pe 13 iunie 1981, sărbătorire zilei oficiale de naștere a Reginei a fost întreruptă de câteva focuri de armă. Din fericire, regina, care era călare. a reușit să strunească calul și și-a continuat drumul. S-a dovedit că cel care a tras era un adolescent fanatic, obsedat de asasinările lui John Lennon și JFK. Acesta a fost închis mai mulți ani.

Și mai șocant, un bărbat numit Michael fagan a reușit să pătrundă în palatul regal nu o dată, ci de două ori, în 1982. Prima dată, el a intrat în camera unei servitoare, care a început să tipe. Atacatorul a fugit, a rătăcit pe culoarele palatului și chiar a băut din vinul Prințului Charles, după care a plecat. Cei care au venit la strigătele cameristei nu au crezut-o, susținând că este imposibil ca o persoană străină să intre în palat.

Câteva săptămâni mai târziu, Fagan a intrat pe geam chiar în dormitorul Reginei. Trezită din somn, aceasta a strigat după ajutor iar Fagan a fost imediat imobilizat și arestat.

2. A crescut porumbei de curse

Chiar dacă este un lucru pe care multă lume îl ignoră, cresterea porumbeilor și participarea lor la diverse competiții este un obicei destul de des.

Pasiunea Reginei pentru cresterea porumbeilor își are originea în tradiția acestei îndeletnicirei printre capetele regale, începută în 1886 atunci când Regele Leopold al II-lea al Belgiei a dăruit familiei regale britanice mai mulți porumbei de concurs.

1. În timpul războiului, Regina a fost șofer de camion și mecanic

Acest fapt poate explica pasiunea Reginei de a mai face câte o tură cu mașina prin domeniile sale.

La rugămințile Reginei de a o lăsa la război, tatăl ei a cedat, permițându-i să să facă pregătirea pentru a fi mecanic și șofer, astfel că la vârsta de 18 ani Regina făcea deja parte din Women”s Auxiliary Territorial Service și, din rapoarte, se pare că s-a descurcat bine.

Regina a devenist astfel prima femeie dintr-o familie regală înrolată în armată și a rămas singurul șef de stat participant la cel de-al doilea război mondial care este încă în viață.