10 lucruri pe care nu le știai despre samurai

De: Marian Andrei / 06.08.2013, 16:30
Samuraii sunt, cel mai probabil, cea mai cunoscută clasă socială din Japonia antică. Războinici prin educație, ei luptau împotriva răului (dar și între ei) urmând un cod moral foarte strict care le guverna întreaga viață și activitate.

10. Femeile samurai

Chiar dacă „samurai” este un termen strict masculin, bushi (clasa socială din care provin samuraii) nu au avut ezitări în a educa similar în arte marțiale și strategie și femeile. Acestea erau numite „Onna-Bugeisha” și participau la lupte alături de omologii lor bărbați.

Arma preferată a femeilor samurai era naginata, o suliță care avea o lamă curbată la unul dintre capete, armă foarte versatilă, în ciuda greutății ei reduse.

Deoarece textele istorice oferă foarte puține informații despre femeile samurai, se poate presupune că acestea erau o minoritate restrânsă. În orice caz, cercetările arată că femeile samurai participau la lupte mai des decât arată aceste texte. Potrivit testelor ADN, 35 din cele 105 rămășițe ale războinicilor descoperite pe locul bătăliei de la Senbon Matsubaru erau femei.

9. Armura

Unul dintre lucrurile cele mai bizare la samurai era armura. Cu un aspect ciudat, ornată din belșug, armura era proiectată pentru mobilitate și funcționalitate. O armură bună era una masivă, dar suficient de flexibilă pentru a permite mișcarea liberă în luptă. Armura era confecționată din plăci de piele sau metal, asamblate cu șireturi din piele sau mătase. Brațele erau protejate de niște apărători ușoare, dar foarte rezistente. Uneori, brațul drept nu era protejat, pentru a oferi maximum de mobilitate.

Cea mai ciudată și mai complicată parte a armurii era casca Kabuko. Aceasta era făcută din bucăți de metal nituite, fața și fruntea fiind protejate de o apărătoare care se lega la spate. Cea mai interesantă parte a căștii era apărătoarea de gât (devenită celebră după  seria Războiul Stelelor, designul căștii lui Darth Vader fiind copiat după cel al căștilor samurailor), care proteja samuraiul de săgeți sau lovituri de sabie din orice poziții.

Uneori, costumul era ornat cu simboluri demonice, pentru a înfricoșa adversarii.

Deși a suferit destule modificări de-a lungul timpului, armura samuraiului a rămas întotdeauna foarte complicată pentru un privitor neavizat. A, și v-am spus că primele modele de veste antiglonț moderne au fost inspirate din această armură?

8. Homosexualitatea

Puțină lume cunoaște că samuraii erau extrem de „open-minded” în ceea ce privește relațiile sexuale. La fel ca și spartanii, un alt popor de războinici, samuraii nu numai că acceptau relațiile între persoane de același sex în rândurile lor, ba chiar le încurajau activ.

Cuplurile erau, de regulă, formate dintr-un războinic cu experiență și un tănăr care era antrenat de acesta. Practica era cunoscută ca „wakashudo” (calea tinereții) și era practicată de către toți membrii castei. De fapt era atât de comună încât, dacă un samurai nu o practica, se nășteau întrebări pe această temă.

7. Samuraii străini

Cei care au văzut filmul Ultimul Samurai știu că, în anumite condiții, o persoană din afara Japoniei putea lupta alături de samurai și chiar să devină unul de-al lor. Această onoare (care includea un set de arme și un nume japonez) putea fi oferită numai în condiții speciale de către conducării cei mai puternici, cum ar fi daimyo (stăpân teritorial) sau shogun. 

Se cunosc doar patru persoane c[rora li s-a făcut onoarea de a fi făcute samurai: aventurierul William Adams, colegul lui Jan Joosten van Lodensteijn, ofițerul de marină Eugene Collache și traficantul de arme Edward Schnell. Dintre toți, Adams a fost primul și cel mai influent, ajungând, la un moment dat, chiar consilier al shogunului.

6. Numărul lor

Mulți cred că samuraii erau o forță de elită rară (cum ar fi, în zilele noastre, SEAL sau Spetnaz) sau o mică castă de nobili, bine definită. Nimic mai fals! Samuraii erau o întreagă clasă socială. La origine, „samurai” inseamnă „cei care slujesc interesele nobilimii”. În timp, termenul a evoluat și a devenit asociat cu clasa socială bushi. La apogeul puterii lor, samuraii reprezentau 10% din populația Japoniei, ceea ce înseamnă că aproape toată populația de azi Japoniei are un strămoș samurai.

5. Moda

Samuraii au fost vedetele epocii lor și stilul lor de a se îmbrăca a influențat moda. Cu excepția ocaziilor, stilul lor de a se îmbrăca nu era spectaculos. În schimb, hainele lor erau elaborate, fiecare amănunt fiind studiat cu grijă pentru a corespunde unui războinic, fiin concepute pentru viteză, călătorii pe distanțe lungi și libertate de mișcare.

Costumația obișnuită consta în pantaloni largi (hakama) și un kimono sau hitatare (o vestă din două părți, care se prindea pe umeri). Costumul lăsa armele la vedere iar hitatare putea fi dezbrăcat foarte repede în cazul unui atac. Kimonoul era făcut, de regulă din mătase, pentru că era ușor, păstra răcoare și arăta bine. Ca încălțăminte, samuraii optau pentru saboți de lemn sau sandale.

Tunsoarea samurailor era cea mai distinctivă parte a aspectului lor: toți purtau o coafură moț, care a fost copiată de restul claselor sociale și răspândită în toată Japonia.

4. Armele

Fiind soldați, samuraii foloseau anumite arme. La început, foloseau chokuto, o sabie mai subțire si mai mică decât a cavalerilor medievali. Pe măsură ce tehnica mânuirii săbiei a progresat, samuraii au trecut la săbiile curbate, care ulterior au evoluat în katana, cea mai faimoasă sabie din lume și simbolul samurailor. Codul samurailor statua că sufletul lor se află în katana, de aici și importanța care i se dădea acestei arme. Perchea katanei era daisho, o sabie mai scurtă (sau un pumnal), care era simbolul clasei samurailor.

Deși unii samurai se luptau exclusiv cu katana, cei mai mulți aveau o abordare mai practică, folosind orice armă aveau la îndemână, arcul și sulița numărându-se printre acestea. În secolul 16, atunci când au apărut armele de foc, samuraii au abandonat arcurile în favoarea acestora iar mai târziu nu se sfiau să folosească chiar și tunuri.

3. Educația

La fel ca toți nobilii din perioada lor, samuraii erau mai mult decât războinici. Majoritate erau foarte bine educați, astfel că, în timp ce doar câțiva europeni știau să citească, toți samuraii aveau un grad ridicat de cunoștințe, inclusiv în literatură și matematică.

Codul Bushido dicta ca un samurai să se autodepășească în toate domeniile, nu numai în luptă. Astfel, concursurile de poezie (haiku), pictura monocromă, amenajarea grădinilor și, nu în ultimul rând, ceremonia ceaiului erau aspecte comune ale culturii samurailor. Ei mai studiau caligrafia, literatura și aranjarea florilor (ikebana).

2. Aspectul fizic

Armura și arsenalul purtat de samurai îi făcea să para gigantici, și nu de puține ori au fost descriși ca fiind uriași, bine făcuți. În realitate, majoritatea samurailor erau micuți – un samurai din secolul 18 era subțirel si avea 1,60-1,65 metri înălțime. Pentru comparație, un cavaler european măsura 1,80-1,95 metri.

Comparați cu japozezii de rând, samuraii erau mai „păroși” și aveau un ten mai deschis, iar nasul era mai „european”. 

1. Sinuciderea rituală

Una dintre cele mai terifiante acțiuni a samurailor este seppuku 9sau harakiri). Aceasta este o sinucidere rituală, care se practică atunci când samuraiul nu a reușit să urmeze codul Bushido sau este pe cale să cadă/a căzut în mâinile inamicilor, și poate fi voluntară sau o pedeapsă. Indiferent de motiv, în general, seppuku este văzut ca o moarte onorabilă.

Străinii cunosc cel mai bine varianta „cămpului de luptă” a seppuku, atunci când cel care dorește să moară se înjunghie în stomac cu pumnalul, după cere trage lateral, stânga-dreapta, până se eviscerează. În acest moment, secundantul, de regulă un prieten al samuraiului îl decapitează (pentru a-i scurta agonia).

 Un seppuku formal este un ritual mult mai lung. El începe cu o baie ceremonială, după care samuraiul se îmbracă cu haine albe. Urmează o masă cu felul favorit de mâncare (gen ultima dorință a condamnatului), iar după ce termină de mâncat, pe farfuria goală se așează pumnalul. Samuraiul își scrie poemul de moarte, în care de regulă își exprimă ultimele dorințe. Abia acum samuraiul apucă pumnalul cu o pânză albă și se înjunghie. Și de această dată asistentul îl decapitează, numai că „pretențiile” sunt altele: acesta trebuie să lase o mică fășie de piele în dreptul carotidei, astfel încât capul să cadă în brațele samuraiului mort. Dacă se întâmplă ca lovitura să fie prea puternică, capul va zbura către asistență, caz în care asistentul va fi dezonorat pe vecie.