1.000 de politisti mexicani, dati afara pentru ca nu-si faceau treaba

Apropo.ro / 24.10.2011, 17:28
1.000 de politisti mexicani, dati afara pentru ca nu-si faceau treaba
Valul de violente comise de membrii cartelurilor de droguri au determinat autoritatile statului mexican Veracruz sa ia masuri drastice, incepand chiar cu fortele de ordine.

Potrivit sefului Securitatii Publice din Veracruz, cei 21.000 de ofiteri de politie ai acestui stat mexican nu au fost capabili sa stopeze violentele comise de cartelurile de droguri, ceea ce impune reevaluarea capacitatilor acestora.

In urma verificarii aptitudinilor a 3.100 de politisti, 1.000 dintre acestia nu au corespuns exigentelor postului si au fost concediati. Problema autoritatilor este ca, daca si la restul se va pastra procentul de 30% de „necorespunzatori”, inca 5.500 de ofiteri de politie vor iesi din sistem, iar Politia se va confrunta cu o lipsa acuta de personal, tanand seama ca pentru a fi angajat, cerintele sunt foarte mari.

Provincia Veracruz se confrunta, in ultimele saptamani, cu o violenta iesita din comun, doar in ultima luna fiind asasinate mai mult de 65 de persoane.

Locuitorii in Veracruz sunt ingroziti de valul de asasinate iar proaspata veste ca 1.000 de aparatori ai legii au fost concediati si urmeaza si altii nu are darul de a le ridica moralul.