“11”, un nou serial marca Disney. Protagonistul Mariano González: „Am o legătură puternică cu personajul, sunt la fel de optimist, perseverent şi oarecum imprevizibil”

De: Alexandra Necsoiu / 15.06.2017, 17:19
“11”, un nou serial marca Disney. Protagonistul Mariano González:
Disney Channel anunţă premiera unui nou serial produs în America Latină intitulat “11”, în care pasiunea pentru fotbal este principalul ingredient. În noua producţie ce debutează pe 19 iunie la ora 20:00 este prezentată povestea a unsprezece băieţi care trebuie să înveţe cum să joace ca o echipă puternică pentru a-şi îndeplini visurile.

11 îl are în centrul său pe Gabo Moreti, un tânăr de 16 ani foarte priceput şi pasionat de fotbal, care locuieşte cu bunica lui într-un mic orăşel numit Álamo Seco. Aptitudinile lui excepţionale sunt remarcate de Francisco, antrenor de fotbal în cadrul unui liceu sportiv prestigios numit IAS (Institutul Academic Sportiv) care decide să-i ofere o bursă pentru a se alătura IAS şi pentru a juca în echipa oficială a şcolii “Golden Hawks”. Serialul urmăreşte călătoria lui Gabo în atingerea visului lui de o viaţă de a deveni fotbalist profesionist, în timp ce descoperă şi secretele familiei lui.

11 este o producţie originală marca Disney Channels America Latină realizată în colaborare cu Disney Channels Europa. Serialul este produs în Argentina de Pegsa susţinută de servicii de producţie oferite de Pol-ka.

Mariano González (Gabo in Serialul 11) a oferit un interviu sincer în care vorbeşte despre personajul pe care îl interpretează.

Cum ai aflat despre procesul de audiţii pentru serialul 11 şi în ce a constat audiţia?

Am încărcat pe pagina mea un videoclip de prezentare a activităţii mele ca actor, care a fost vizualizat de o prietenă din liceu a mamei mele. Ea lucrează în televiziune şi a arătat videoclipul echipei Disney care începuse să caute actori care să facă parte din distribuţia 11. Câteva zile mai târziu, m-au sunat şi m-au invitat să vin la audiţii. Având în vedere că locuiesc în Los Angeles, am călătorit în Mexic pentru teste. Cei din echipă îmi trimiseseră câteva scene pe care să le pregătesc, aşa că a trebuit să interpretez acele scene şi apoi am dat un test de fotbal pe teren. Câteva luni mai târziu, am fost chemat din nou şi am călătorit în Buenos Aires pentru a participa la o serie de workshop-uri intensive de performanţă împreună cu alţi băieţi care fuseseră incluşi pe lista scurtă a echipei de distribuţie. Când m-am întors în Los Angeles, am fost sunat de cei de la Disney care mi-au spus că am fost selectat să-l interpreteze pe Gabo. Mi-am dorit foarte mult să primesc acel telefon!

Cum ai reacţionat când ai aflat că vei face parte din echipa de distribuţie a acestui serial?

Eram acasă în Statele Unite când am primit un apel de la distanţă pe telefonul mobil. M-am gândit imediat că ar putea fi birourile Disney din Argentina… şi aşa a fost! Primul lucru pe care mi l-au spus a fost că voi face parte din echipa de distribuţie. Acel lucru deja mă făcuse fericit! Şi apoi când mi-au spus că îl voi interpreta pe Gabo, nu mi-a venit să cred. Am fost şocat.

Cum ţi-ai descrie personajul?

În primul rând, Gabo este un băiat foarte nobil, şi acest lucru îl face să fie mereu cu picioarele pe pământ. Ca orice alt om, sunt momente în care se simte nesigur sau furios, dar are o fundaţie solidă şi întotdeauna cade în picioare. Mai mult, Gabo este foarte energic, are o vibraţie foarte bună şi este foarte optimist. Uneori reacţionează impulsiv pentru a apăra ce consideră el că este corect. Gabo este un foarte bun prieten şi apreciază legăturile pe care le-a construit în I.A.S. cu băieţi precum Ricky şi Dedé.

Cum te-ai pregătit să interpretezi acest rol?

Pe terenul de fotbal, ne antrenăm mult ca echipă, atât fizic cât şi privind aspectele tehnice. În ceea ce priveşte actoria, am lucrat din greu cu Verónica Pelaccini, antrenoarea noastră de actorie, pentru a face exerciţii prin care să găsim diferite instrumente de exprimare. De asemenea, am stat de vorbă cu Sebastian Pivotto, regizorul serialului, despre poveste şi personajul meu. Pe de altă parte, cred că Gabo continuă să evolueze ca personaj şi lucrez în fiecare zi pentru a descoperi noi perspective.

Ai ceva în comun cu personajul tău?

Pentru început, Gabo îşi părăseşte oraşul natal pentru a-şi urmări visul într-o instituţie academică aflată în marele oraş. Am trecut prin aceeaşi experienţă când am mers să studiez şi să joc fotbal la universitate, departe de casă. Pe de altă parte, am o legătură puternică cu personalitatea lui pentru că sunt la fel de optimist, perseverent şi oarecum imprevizibil.

Cum a fost experienţa de înregistrare a unui serial cu temă sportivă?

Fără îndoială, pentru mine a fost ca şi cum am primit un cadou. Posibilitatea de a face parte din serialul 11 îmbinată cu cele două mari pasiuni ale mele: actoria şi fotbalul. În plus, această experienţă m-a învăţat multe şi m-a făcut să înţeleg că, deşi serialul are multe scene de fotbal, nu e acelaşi lucru ca atunci când joci fără camere de filmat. Pentru a înregistra scenele de fotbal trebuie să fii mereu conştient că există o cameră de filmat „atentă” atunci când joci, iar aceasta este o aptitudine pe care am dobândit-o datorită acestei oportunităţi.

Care este relaţia ta cu sportul?

Am crescut într-o familie în care sportul este foarte prezent, de aceea a fost dintotdeauna o parte importantă a vieţii mele. Tatăl meu a jucat rugby, iar eu am jucat de asemenea rugby în copilărie, la liceu şi la facultate, în afară de fotbal, şi am alergat şi am jucat şi puţin baschet.

Cum te-ai simţit să lucrezi cu o echipă de actori internaţionali?

Super! Având în vedere istoria vieţii mele, pentru că am crescut departe de ţara în care m-am născut, am fost obişnuit să fiu în contact cu oameni din diferite părţi ale lumii. Elementul multicultural a fost mereu prezent la şcoală, la universitate etc. Fără îndoială, contribuţiile diferitelor culturi la proiectul 11 au îmbogăţit serialul.

Ce înseamnă să lucrezi la o producţie Disney?

Este emoţionant pentru mine pentru că are legătură cu copilăria mea şi cu tot ce înseamnă acest brand pentru mine în acest sens. Am crescut urmărind filmele Disney şi este aproape magic să pot face parte din companie astăzi.

Care este relaţia ta cu ceilalţi actori din echipa 11?

Este incredibil. Legătura dintre noi s-a creat uşor şi imediat. Ne întâlnim în weekenduri, în afara programului de lucru şi ne simţim ca o familie. Pentru aproape toţi membrii echipei de distribuţie, aceasta este o experienţă cu totul nouă care ne face mai uniţi.

Care consideri că este elementul din 11 care îi va atrage cel mai mult pe băieţii şi fetele care urmăresc programele Disney Channel?

Fotbalul, cu siguranţă! De asemenea, eu cred că acest serial este foarte inovator. Povestea este prezentată într-un mod foarte dinamic şi agil şi cred că noutatea şi modernitatea serialului sunt foarte atrăgătoare.

Nu uitati sa urmariti serialul 11 din 19 iunie, de luni pana vineri la ora 20:00 la Disney Channel.