20 de lucruri despre Crăciun pe care, probabil, nu le știai

De: Marian Andrei / 24.12.2012, 12:30
La fiecare sfârșit de an, pe 25 decembrie, creștinii sărbătoresc Crăciunul sau Nașterea Domnului (nașterea lui Iisus Hristos). Aproape toată lumea cunoaște însemnătatea acestei sărbători și obiceiurile locale, însă puțini cunosc detalii mai neobișnuite despre această sărbătoare.

Iată, în cele ce urmează, câteva informații despre Crăciun pe care o mare parte a oamenilor nu le cunosc.

1. Crăciunul nu a fost sărbătorit întotdeauna pe 25 decembrie. De exemplu, grecii celebrau Crăciunul pe 7 ianuarie. Data actuală, 25 decembrie, a fost proclamată oficial de Papa Julius I, în anul 350.

2. Denumirea prescurtată de „Xmas” provine tot de la greci, unde X era una dintre reprezentările lui IIsus Cristos (Christ).

3. Există tradiția ca, în ajunul Crăciunului, Moș Crăciun să aducă tuturor cadouri, pe care să le lase sub bradul împodobit. Totuși, cercetătorii americani au ținut cu orice preț să strice magia sărbătorilor cu calculele lor, arătând că, pentru a reuși această performanță, Moșul ar trebui să viziteze 822 de case pe secundă iar viteza lui Rudolf nu ar trebui să scadă sub 1.050 de kilometri pe secundă.

Magia sărbătorilor, contrazisă de cercetătorii americani.

Magia sărbătorilor, contrazisă de cercetătorii americani.

4. Moș Crăciun a existat în realitate. În secolul patru, pe actualul teritoriu al Turciei, a trăit episcopul Nikolas din Myra, care ulterior a fost sanctificat. Numele Santa Claus provine, după unii cercetători, din numele german al sfântului, Sankt Niklaus, iar după alții, după denumirea olandeză a acestuia, Sinterklaas.

5. Potrivit legendei, tradiția ciorapilor (la noi se folosesc ghetele) în care se primesc cadourile de Crăciun provine de la trei surori, care nu aveau zestre. Acestea au fost ajutate de Moș Crăciun (Nicolae), care a intrat pe horn și le-a umplut ciorapii cu monede de aur.

Pregătiți pentru a primi daruri

Pregătiți pentru a primi daruri

6. Primele ornamente ale brazilor de Crăciun au fost merele. Tradiția s-a schimbat, merele fiind înlocuite de lumini, la inițiativa pastorului protestant Martin Luther (1483-1546), după ce acesta a avut o revelație, zărind stelele strălucitoare printre ramurile unui brad.

7. În Marea Britanie, de Crăciun se poartă coroane de hârtie. Originea acestui obicei provine de la străvechile Saturnalii romane.

O tradiție britanică cere ca de Crăciun să se poarte coroane de hârtie

O tradiție britanică cere ca de Crăciun să se poarte coroane de hârtie

8. Prima celebrare a Crăciunului în Marea Britanie a avut loc în anul 521, în localitatea York.

9. În condiții naturale (deci nu în pepiniere) un brad are nevoie de cel puțin 15 ani pentru a putea ajunge la dimensiunea optimă pentru a putea împodobi casa de Crăciun.

10. O familie americană trimite, în medie, 28 de felicitări de Crăciun, același număr de felicitări fiind și primite.

11. În Canada, Moș Crăciun are propriul să cod poștal, H0H 0H0 (HO HO HO )

Moș Crăciun are propriul său cod poștal

Moș Crăciun are propriul său cod poștal

12. Între anii 1647 și 1660, Crăciunul a fost interzis de Parlamentul englez, la cererea liderului puritan Oliver Cromwell, care a considerat că a „petrece”într-o zi „sfântă” este imoral. Interdicția a fost ridicată după ce Cromwell a pierdut puterea.

13. Celebra melodie „Jingle Bells” a fost compusă inițial pentru altă sărbătoare importantă, Thanksgiving Day (Ziua Recunoștinței), în 1857.

14. Norvegienii aveau credința că, de Crăciun, vrăjitoarele mergeau din casă în casă, în căutare de… mături. De aceea, în ajunul Crăciunului toate măturile erau ascunse iar bărbații ieșeau afară din casă și trăgeau focuri de armă în aer, pentru a goni spiritele malefice.

Ai alunga o astfel de vrăjitoare?

Ai alunga o astfel de vrăjitoare?

15. Americanii sunt puțin plecați cu pluta sau își iubesc foarte mult animalele de companie: 56% dintre ei afirmă că își colindă întotdeauna animalul de companie.

16. În timpul sezonului de cumpărături de Crăciun, cardurile de credit Visa sunt folosite cu o frecvență de 5340 de ori pe minut, în Statele Unite.

17. În lume există două insule numite Crăciun (Christmas), una în Oceanul Pacific iar cealaltă în Oceanul Indian.

18. Există și influențe negative a acestei sărbători: potrivit unui studiu, cele două săptămâni de dinaintea Crăciunului dețin recordul în ceea ce privește separarea (despărțirea) cuplurilor.

Foarte multe cupluri se despart înainte de Crăciun

Foarte multe cupluri se despart înainte de Crăciun

19. Primul brad artificial de Crăciun a fost realizat de nemți, folosind ca materie primă pene de gâscă vopsite.

Costumul lui Moș Crăciun a fost realizat în 1860

Costumul lui Moș Crăciun a fost realizat în 1860

20. Vestimentația lui Moș Crăciun, așa cum îl știm noi astăzi, a fost realizată în 1860, de către caricaturistul Thomas Nast.