2.000 de femei au sansa sa se angajeze ca dadace

De: Mia Nicolescu / 02.04.2011, 12:30
2.000 de femei au sansa sa se angajeze ca dadace
Pe timp de criza, femeilor din Romania li se ofera ocazia de a se angaja ca bone, dupa ce devin profesioniste in aceasta meserie.

In prezent, tot mai multe tinere, dar si femei trecute de 40 de
ani, aleg sa aiba grija de copiii altor familii, unele alegand
chiar sa paraseasca tara pentru acest job.

Lucru bun pentru parintii care, din cauza crizei de crese si
gradinite, dar si a conditiilor
aspre ale concediului de maternitate
, nu au in grija cui sa isi
lase micutii. Astfel, s-a pus in discutie o problema mai veche:
calificarea doicilor.

Un nou proiect din fonduri europene ofera unui numar de 2.000 de
romance sansa de a deveni profesioniste in aceasta meserie. Vizate
de acest proiect sunt femeile somere, cele care nu au avut
niciodata un loc de munca sau cele care nu reusesc sa se angajeze
pentru ca nu au o calificare.

Dadaca

Inainte de inscrierea la cursurile scolii de bone, viitoarele
2.000 de mame de imprumut vor fi testate psihologic, le va fi
evaluata starea de sanatate si li se va solicita un cazier
judiciar.

Cursurile dureaza 3 luni, iar dupa cele 120 de ore de teorie si
240 de ore de practica, femeile inscrise vor da un examen. Prin
scolirea baby-sitter-elor, initiatorii proiectului vor sa reduca
cazurile in care bonele ii agreseaza sau ii
neglijeaza pe micutii
de care au grija.