2005 Ford Mustang – Armasarul din Detroit

Apropo.ro / 02.02.2004, 13:03
2005 Ford Mustang – Armasarul din Detroit
Performante pure si adrenalina cat curpinde. Un look inimitabil si o istorie greu de egalat. Faceti cunostinta cu noul armasar de rasa din paddock-ul Ford, Mustang 2005. Saddle up! Patru decenii. Atat va implini anul acesta Mustang, celebrul icon american motorizat. Sarbatorirea

Performante pure si adrenalina cat curpinde. Un look inimitabil si o istorie greu de egalat. Faceti cunostinta cu noul armasar de rasa din paddock-ul Ford, Mustang 2005. Saddle up!

Patru decenii. Atat va implini anul acesta Mustang, celebrul icon american motorizat. Sarbatorirea evenimentului a fost anticipata la NAIAS, unde s-a lansat noua generatie Mustang. Un automobil care putea proveni numai de la Ford, asa cum Viper este sinonim cu Dodge si Corvette cu Chevrolet. Primul contact vizual este si cel mai impresionant. Capota lunga si plonjata contrasteaza puternic cu spatele scurt si ridicat. Partea din fata, inclinata catre inainte, aminteste de modelul din 1967.

Remarcam design-ul farurilor, circulare si „ascunse” sub un dispersor de forma trapezoidala. Legatura cu generatiile precedente este vizibila si la nivelul montantilor spate. Daca la modelele mai vechi aici existau fante de aerisire, acum si-au facut aparitia doua geamuri de mici dimensiuni. Cat despre spatele masinii, observam stopurile tri-lamelare si gurile de evacuare ce emana forta bruta.

Habitaclul este la fel de impresionant ca exteriorul. „Un interior de 30.000 $ intr-o masina de 20.000 $”, explica Larry Erickson, designer sef al proiectului. Cei patru pasageri au la dispozitie scaune cu suport lombar accentuat, o consola centrala masiva si un parbriz panoramic. Impresioneaza panourile din aluminiu, gurile de ventilatie circulare si volanul cu trei brate.

Daca in mijloc regasim celebrul logo Mustang, cadranele de bord au marginile cromate si ascund o premiera mondiala. Gratie afisajului configurabil si prin simpla apasare a unui buton, posesorul poate alege pentru iluminarea bordului una dintre cele 125 de culori disponibile. Indiferent de optiune, nuanta finala nu poate sugera decat un singur lucru: rapid.

Pentru a alerga catre zarile albastre doua motorizari stau la dispozitie. Cu o cilindree de 4.0 litri, motorizarea V6 ofera 202 CP si 320 Nm, sound-ul fiind astfel gandit pentru a se potrivi imaginii de „baiat rau”. Astfel echipat, Mustang devine cel mai accesibil automobil sport cu tractiune spate ce poate fi „imblanzit” pentru mai putin de 20.000 de dolari. Vrei mai mult si versiunea GT este gata de galop. Propulsata de un V8 de 4.6 litri, aceasta pune la dispozitie 300 CP si 430 Nm. Puterea ajunge la asfalt prin intermediul celor doua cutii de viteze cu 5 rapoarte, una manuala si alta automata, ultima fiind disponibila pentru prima data pe Mustang.

In plus, noua generatie dispune de un sasiu complet nou. De aceea, realizarii sasiului i-a fost acordata o mare atentie pentru a accelera, vira si opri mai bine decat precedentele. Daca puntea fata utilizeaza o suspensie MacPherson, in spate regasim o punte rigida. Mai mult, solutiile adoptate la nivelul sasiului garanteaza filtrarea zgomotelor neplacute din timpul rularii si izolarea fonica a habitaclului.

Sistemul de franare dispune de cele mai mari discuri (31 cm fata, 29 cm spate) si cele mai rezistente etriere montate vreodata pe un Mustang. Cu o grosime a discurilor de 3 cm si beneficiind de aportul unui sistem ABS cu 4 canale, modelul trebuie sa se opreasca la cel mai mic impuls. Optional este disponibil si controlul tractiunii, care poate fi decuplat la nevoie dintr-un buton. In plus, sistemul Ford „Personal Safety” va avea grija sa nu se intample nimic rau celor din interior. Disponibil standard, acesta poate comanda tensionarea centurilor de siguranta si umflarea airbag-urilor in functie de tipul coliziunii.

Autoshow

Tags: