24 octombrie 2014: Începe pelerinajul de Sfântul Dimitrie cel Nou

De: Carmen Ulian / 24.10.2014, 15:30
24 octombrie 2014: Începe pelerinajul de Sfântul Dimitrie cel Nou
Patriarhia Română și Arhiepiscopia Bucureștilor organizează, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, în perioada 24-28 octombrie 2014 o serie de manifestări în cadrul pelerinajului anual la sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor.

Vineri, 24 octombrie 2014, la orele 12:30, va avea loc procesiunea cu Sfintele Moaște ale Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou de la Catedrala patriarhală pe bulevardul Regina Maria.

La aceeași oră, de la biserica Sfântul Spiridon Nou, vor fi aduse în procesiune Sfintele Moaște ale Sfântului Domnitor Martir Constantin Brâncoveanu.

Cele două procesiuni vor avea punct comun la Sfânta Cruce brâncovenească din piatră de la baza Colinei Patriarhiei, unde va avea loc întâmpinarea icoanei cu un fragment din Cinstitul Lemn al Sfintei Cruci, adusă la București de o delegație a Patriarhiei Ierusalimului condusă de Preafericitul Părinte Patriarh Teofil al III-lea, care va oficia o vizită frățească în Patriarhia Română la invitația Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, în perioada 24-27 octombrie 2014.

La orele 13:00, va începe procesiunea Calea Sfinților pe Colina Bucuriei, de la Sfânta Cruce brâncovenească până la Catedrala Patriarhală, în care vor fi purtate icoana cu un fragment din Cinstitul Lemn al Sfintei Cruci, moaștele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor și ale Sfântului Domnitor Martir Constantin Brâncoveanu. Acestea vor fi depuse spre închinare în baldachinul de pe Colina Patriarhiei pentru a fi venerate de către cler și credincioși până marți, 28 octombrie. Moaștele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor și ale Sfântului Domnitor Martir Constantin Brâncoveanu vor rămâne spre venerare în baldachinul de pe Colina Patriarhiei până la închinarea ultimului pelerin.

Sâmbătă, 25 octombrie 2014, la orele 9:00, la Catedrala Patriarhală, Sfânta Liturghie va fi oficiată de un sobor de ierarhi, preoți și diaconi apoi, de la orele 11:00, în Sala Senatului Universității din București va avea loc ceremonia de decernare a titlului de Doctor honoris causa al Universității din București Preafericitului Părinte Teofil al III-lea, Patriarhul Ierusalimului.

Ceremonia va fi precedată de întâlnirea Preafericitului Părinte Patriarh Teofil al III-lea al Ierusalimului cu profesorii și studenții înscriși la Programul de Studii Religioase al Facultății de Limbi și Literaturi Străine a Universității din București. Cu acest prilej, Patriarhul Ierusalimului va susține o conferință.

Duminică, 26 octombrie 2014, sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, la orele 9.30, Sfânta Liturghie va fi oficiată de un sobor de ierarhi, preoți și diaconi pe podiumul special amenajat în incinta Catedralei patriarhale iar de la aceeași oră delegația Patriarhiei Ierusalimului va participa la Sfânta Liturghie oficiată la biserica Sfântul Gheorghe Nou din București, ctitorie a Sfântului Domnitor Martir Constantin Brâncoveanu sfințită de Patriarhul Hrisant Nottara al Ierusalimului la 29 iunie 1707.

După Sfânta Liturghie, de la orele 12:30, Preafericitul Părinte Patriarh Teofil al III-lea al Ierusalimului și Preafericitul Părinte Patriarh Daniel al României vor sfinți și inaugura Centrul rezidențial pentru persoane vârstnice Sfântul Silvestru, construit în apropierea bisericii parohiei Sf. Silvestru din București. La orele 17:00, delegația Patriarhiei Ierusalimului va vizita mănăstirea Snagov din apropierea Bucureștilor.

Luni, 27 octombrie 2014, sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, la orele 9:30, Preafericitul Părinte Patriarh Teofil al III-lea al Ierusalimului și Preafericitul Părinte Patriarh Daniel al României vor oficia Sfânta Liturghie, înconjurați de un sobor de ierarhi ortodocși din țară și străinătate, preoți și diaconi, pe podiumul din apropierea Catedralei Patriarhale, urmată de o serie de manifestări cultural-religioase.

Delegația Patriarhiei Ierusalimului condusă de Preafericitului Părinte Patriarh Teofil al III-lea se va întoarce în țara Sfântă, cu icoana în care se păstrează un fragment din Cinstitul Lemn al Sfintei Cruci, în seara de 27 octombrie.